După ce a decolat sâmbăta trecută de la o altitudine de peste 3.000 de metri, un chinez a pierdut controlul parapantei din cauza unei defecțiuni. În ciuda semnelor evidente de degerături, a reușit totuși să aterizeze.
A supraviețuit în mod miraculos la o altitudine de 8.598 de metri deasupra nivelului mării, unde temperaturile scad până la -40 de grade și oxigenul este la un nivel extrem de scăzut. Chinezul a fost absorbit de un nor în partea de vest a țării. După ce a decolat sâmbăta trecută de la o altitudine de peste 3.000 de metri în Munții Qilian, între provinciile vestice Qinghai și Gansu, aparatul de zbor al bărbatului a suferit o defecțiune care a dus la pierderea controlului, relatează Corriere della Sera.
NEW: Chinese paraglider nearly froze to de*th after being pulled 5 miles up into an icy cloud vortex
— Unlimited L's (@unlimited_ls) May 27, 2025
Liu Ge was paragliding over the Qilian Mountains in northern China when he lost control
"I felt oxygen deficiency and my hands were freezing... But I kept communicating via the… pic.twitter.com/EDczIhTxlh
Filmat în fiecare moment cu camera sa video, chinezul prezenta degerături vizibile, dar a rămas conștient pe tot parcursul zborului și a reușit să aterizeze în ciuda multor dificultăți și a simptomelor de hipoxie și frig extrem la mâini. Un expert în zborul cu parapanta, citat de presa asiatică, a explicat că zborurile la mare altitudine necesită echipamente specializate pentru temperaturi scăzute, întrucât clima de la 2.000 de metri este deja foarte rece. Acesta a subliniat că la 8.000 de metri temperaturile pot atinge -40 de grade, iar nivelul de oxigen este extrem de scăzut. Au existat multe cazuri în care oamenii au fost aspirați de nori la altitudini cuprinse între 6.000 și 7.000 de metri și puțini au supraviețuit unor astfel de condiții.
Chinezul, însă, riscă şi o amendă. Deși parapanta avea o licență valabilă, se pare că bărbatul nu a depus planul de zbor necesar pentru ziua respectivă și nici nu a obținut autorizația prealabilă de a folosi spațiul aerian de la locul decolării.