Antena 3 CNN Externe Mapamond Un român plecat în vacanță în Italia a stat o lună la închisoare pentru că poliția l-a confundat cu o altă persoană

Un român plecat în vacanță în Italia a stat o lună la închisoare pentru că poliția l-a confundat cu o altă persoană

D.C.
1 minut de citit Publicat la 15:58 19 Sep 2025 Modificat la 15:58 19 Sep 2025
italia
Un român plecat în vacanță în Italia a stat o lună la închisoare FOTO: Getty Images

Arestat în prima zi a vacanţei sale în Italia de către carabinieri, care l-au confundat cu un infractor căutat, un turist român a petrecut aproape o lună în închisoare înainte de a fi eliberat, au relatat vineri avocatul său şi presa italiană, informează AFP citată de Agerpres.

"Coşmarul s-a terminat", a declarat Ovidiu A., un român în jur de 30 de ani, joi, la ieşirea din închisoarea din Pordenone (nordul Italiei), relatează Corriere del Veneto.

"A reuşit în sfârşit să îşi îmbrăţişeze soţia şi fiicele", care îl aşteptau încă din 24 august, ziua arestării sale, a declarat pentru AFP avocatul său, Stefano De Rosa.

Originar din Iaşi, turistul venise să petreacă câteva zile de vacanţă alături de familie la Caorle, lângă Veneţia, însă a avut neşansa să poarte acelaşi nume cu un alt român condamnat la doi ani de închisoare în Italia pentru furt calificat şi căutat de poliţie.

Numele, înregistrat la hotel, a declanşat o alertă, iar turistul a fost ridicat de carabinieri chiar la primul mic dejun.

Avocatul a trebuit să se lupte pentru a obţine documentele care dovedeau că era vorba de o confuzie, deoarece primul proces pentru furt calificat data din 2014, iar condamnarea definitivă din 2020, a explicat el pentru AFP.

"Sistemele informatice ale poliţiei, carabinierilor, tribunalului şi închisorii nu sunt interconectate şi a trebuit să cer fiecărei instituţii să îmi transmită documentele", a explica acesta.

Potrivit Corriere del Veneto, turistul şi familia sa ar urma să mai rămână câteva zile în Italia pentru a-şi relua vacanţa, înainte de a se întoarce în România.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: vacante arestari Italia

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close