Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat, vineri, că Washingtonul examinează un așa-numit "Plan B" militar, pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, dacă Iranul refuză să deblocheze această arteră navigabilă în urma negocierilor, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.
"Ceea ce noi toți sperăm este un acord prin care Iranul să deschidă strâmtoarea și să abandoneze ambițiile sale nucleare. Dar trebuie să avem și un plan B pentru cazul următor: ce se întâmplă dacă Iranul refuză să deschidă strâmtoarea?
În acel moment, cineva va trebui să facă ceva în această privință și există țări reprezentate aici care se vor vedea afectate (de închiderea strâmtorii) mai mult decât chiar Statele Unite", a spus șeful diplomației americane, vorbind în fața presei la o reuniune ministerială a NATO desfășurată în orașul suedez Helsingborg.
"Există și alte țări care sunt de acord cu mine asupra faptului că trebuie să începem să ne gândim la ce vom face dacă, în câteva săptămâni, Iranul decide că nu-i pasă, că va menține strâmtoarea închisă, că va scufunda orice navă care nu i se supune sau nu-i plătește taxe. În acel moment, cineva va trebui să facă ceva în această privință", a insistat Rubio.
Marco Rubio: Am prefera să acționăm în cadrul unei coaliții
Diplomatul nu a dat detalii despre eventualele țări care să-și fi exprimat interesul de a participa alături de SUA la o operațiune militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz.
"Nu știu dacă ar fi neapărat o misiune a NATO, dar țările NATO ar putea contribui la ea", a precizat secretarul de stat american.
Potrivit acestuia, deși Statele Unite au capacitatea de a acționa unilateral, ar prefera să facă acest lucru în cadrul unei coaliții.
"Statele Unite ar putea acționa, dar există țări care și-au exprimat interesul să participe la așa ceva și cred că ar trebui să le acceptăm", a subliniat el.
Rubio a invocat și inițiativa franco-britanică, de desfășurare a unor dragoare de mine pentru a curăța strâmtoarea, odată ce ostilitățile, deocamdată suspendate printr-un armistițiu, vor fi declarate încheiate printr-un acord ferm.
"Avem un plan pentru momentul când focul va înceta. Dar ceea ce eu spun este că avem nevoie de un Plan B pentru cazul în care focul va continua", a conchis secretarul de stat al SUA.
Mai devreme în cursul zilei, el estimase că există un "ușor progres" în discuțiile cu Iranul, dar a avertizat că Statele Unite nu vor accepta sub nicio formă ca Teheranul să impună un sistem de taxare a navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.
Franța spune că NATO nu trebuie să intervină în Ormuz
Cu o zi în urmă, Franța a reafirmat că respinge orice eventuală intervenție a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord.
În schimb, Franța insistă, împreună cu Regatul Unit, asupra unei misiuni multinaționale, independente față de NATO și orientată către asigurarea navigației "pașnice" în zonă. Misiunea este concepută doar pentru când circumstanțele vor permite desfășurarea unei astfel de operațiuni, adică după ce ostilitățile vor fi oprite printr-o încetare a focului durabilă, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe.
Potrivit Iranului, 35 de nave comerciale, inclusiv petroliere, au tranzitat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore, în coordonare cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice. Armata ideologică iraniană a blocat traficul maritim prin acest coridor esențial pentru comerțul energetic mondial după ce SUA și Israelul au declanșat atacurile aeriene asupra Iranului pe 28 februarie.
Teheranul susține că nu a blocat strâmtoarea. În practică însă, navele trebuie să se coordoneze cu punctele de contact iraniene. Lor li se permite trecerea doar printr-un coridor din proximitatea coastei republicii islamice.
Presa internațională mai notează că teama de atacuri - în contextul în care mai multe nave chiar au fost lovite de tiruri - și creșterea prețurilor asigurărilor maritime descurajează traversarea strâmtorii.
