Antena 3 CNN Externe Nuntă de neuitat! Un mire a fost arestat în timpul ceremoniei. Mireasa a trăit cel mai mare şoc al vieţii

Nuntă de neuitat! Un mire a fost arestat în timpul ceremoniei. Mireasa a trăit cel mai mare şoc al vieţii

Clipe de coșmar pentru un cuplu de tineri. Cea mai fericită zi a lor a devenit un adevărat coșmar. Chiar înainte de a spune DA, mirele a fost arestat. Mireasa a trăit un şoc puternic şi a avut nevoie de intervenția medicilor.

Nuntă de neuitat! Un mire a fost arestat în timpul ceremoniei. Mireasa a trăit cel mai mare şoc al vieţii
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Ian 2024   •   14:21

Imaginile în care un mire este arestat în faţa stării civile în cea mai importantă zi din viaţa sa au devenit imediat virale. Mirele, cetățean turc de origine kurdă, a fost deportat în țara natală, iar cea care urma să-i devină soție spune că este devastată și că statul a privat-o de dreptul ei la fericire.

Evenimentul ciudat a avut loc în timpul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Vösendorf, din orașul cu același nume, sâmbăta trecută.

Mireasa, în vârstă de 40 de ani, de origine germană, dar stabilită la Viena de aproape două decenii, și mirele de 27 de ani, erau împreună de un an și jumătate, cunoscându-se la restaurantul unde lucrau amândoi. Bărbatul depusese cerere de azil, însă a primit răspuns negativ cu 10 zile înainte de căsătorie. 

Din cauza șocului trăit, mireasa a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, femeia a spus că nunta era planificată încă din vara trecută și că nu era vorba de o căsătorie aranjată, pentru ca el să dobândească drept de ședere permanentă, ci de dragoste adevărată. 

În ultima perioadă, bărbatul a stat ilegal în Austria, pentru că nu avea un permis de ședere valabil. Însă avocatul pe care l-a angajat femeia spune că "poliția nu avea dreptul să împiedice căsătoria". 

Citeşte şi: O nuntașă din Prahova a furat duba lăutarilor, cu care a făcut accident, apoi a ajuns la hotel și s-a culcat

Pe de altă parte, Oficiul pentru Imigrație din Austria spune că mirele a fost citat de 13 ori, însă a stat ascuns, pentru că știa că nu are cum să scape de deportate. Bărbatul a fost arestat, iar după trei zile a fost deportat.
 

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close