Antena 3 CNN Externe Moment istoric: O femeie a fost desemnată șef al Bisericii Anglicane. Cine este Dame Sarah Mullally

Moment istoric: O femeie a fost desemnată șef al Bisericii Anglicane. Cine este Dame Sarah Mullally

I.C.
1 minut de citit Publicat la 12:20 03 Oct 2025 Modificat la 12:41 03 Oct 2025
profimedia-1007236079
Dame Sarah Mullally, în vârstă de 63 de ani, a fost desemnată arhiepiscop de Canterbury. Foot: Profimedia Images

Pentru prima dată în aproape 500 de ani, Biserica Anglicană a nominalizat o femeie să o conducă. Dame Sarah Mullally, în vârstă de 63 de ani, a fost desemnată arhiepiscop de Canterbury, scrie BBC.

În 1999, Mullally a devenit cea mai tânără șefă a personalului de asistență medicală din Anglia (Chief Nursing Officer).

De peste șapte ani, a ocupat funcția de Episcop de Londra, fiind al treilea membru ca rang în ierarhia clericală a Bisericii și prima femeie care a deținut acest post.

Unul dintre rolurile pe care Sarah Mullally le-a avut de când a fost numită Episcop de Londra a fost acela de a conduce comisia care a încercat să ghideze decizia Bisericii Anglicane privind binecuvântarea căsătoriilor între persoane de același sex.

Mullally a descris hotărârea de a permite, în cele din urmă, preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex, în 2023, drept „un moment de speranță pentru Biserică”.

Totuși, făcând aluzie la diviziunile profunde care există încă pe această temă, ea a admis: „Știu că ceea ce am propus ca soluție de compromis nu merge suficient de departe pentru unii, dar pentru alții este deja prea mult.”

Una dintre provocările sale, ca arhiepiscop, va fi să gestioneze aceste tensiuni.

Femeile au fost admise ca preoți în Biserica Angliei abia din mijlocul anilor ’90.

Totuși, există episcopi seniori care se opun deschis preoției feminine, cu atât mai puțin ideii ca o femeie să conducă întreaga instituție.

Legislația impune ca arhiepiscopii de Canterbury să se retragă la vârsta de 70 de ani, ceea ce poate fi unul dintre motivele pentru care Dame Sarah Mullally nu era considerată inițial un favorit clar pentru această funcție.

În schimb, ea a făcut istorie. Data ceremoniei de instalare nu a fost încă anunțată.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close