Antena 3 CNN Externe Moscova exclude posibilitatea revenirii trupelor ruseşti în Afghanistan

Moscova exclude posibilitatea revenirii trupelor ruseşti în Afghanistan

Moscova exclude posibilitatea revenirii trupelor ruseşti în Afghanistan
Sursa foto: Foto: karadeniz-press.ro
01 Noi 2010   •   17:46

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov a declarat că o revenire a trupelor ruseşti în Afganistan este exclusă, informează Ria Novosti. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul său german Guido Westerwelle.

"Posibilitatea unei reveniri în Afganistan este exclusă sută la sută. Trupele noastre nu vor reveni niciodată în Afganistan. Poziţia noastră este fermă şi inflexibilă", a precizat ministrul, întrebat despre operaţiunea anti-drog efectuată recent în Afganistan de Rusia şi Statele Unite.

Directorul Serviciului federal rus de control al stupefiantelor (FSKN), Viktor Ivanov, a anunţat vineri că Rusia şi SUA au realizat pentru prima oară o operaţiune comună de distrugere a patru laboratoare de producere a heroinei si morfinei din Afganistan.

În momentul actual, în Rusia există peste două milioane de consumatori de droguri provenite din Afganistan, majoritatea toxicomanilor cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani.




×
Subiecte în articol: Rusia Afganistan
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close