Antena 3 CNN Externe O navă chineză a fost scufundată de Paza de Coastă din Argentina

O navă chineză a fost scufundată de Paza de Coastă din Argentina

O navă chineză a fost scufundată de Paza de Coastă din Argentina
16 Mar 2016   •   09:04

Paza de Coastă argentiniană a scufundat marţi o navă chineză de pescuit, după ce a fost atacată de către pescador în apele teritoriale ale Argentinei, în Atlanticul de Sud, relatează Adevărul.

Nava Lu Yan Yuan Yu 010 „a fost depistată în timp ce pescuia ilegal“, a anunţat prefectura navală într-un comunicat. Pescadorul „a încercat să intre în coliziune cu nave ale Pazei de Coastă. S-a ordonat deschiderea focului, ceea ce a provocat avarii“, a precizat autoritatea argentinană.

Paza de Coastă a tras în coca navei, după ce pescadorul nu s-a supus somaţiilor, au dat asigurări autorităţile argentiniene, potrivit site-ului postului FranceInfo.

Echipajul a fost salvat 

”Căpitanul a oprit motoarele abia după ce nava a început să se scufunde, iar echipajul a putut părăsi nava“, afirmă argentinienii. Membrii echipajului navei chineze au fost salvaţi, iar căpitanul urma să fie predat justiţiei şi audiat de către un magistrat.

Incidentul a avut loc în largul Patagoniei.

Baza navală de lângă oraşul Puerto Madryn, în apropiere de zona turistică din Peninsula Valdès, a descoperit prezenţa ambarcaţiunii chineze.

Alte două nave de pescuit operau ilegal în zonă, potrivit prefecturii navale argentiniene. Autorităţile argentiniene au deschis focul, săptămâna trecută, în timpul unei misiuni de patrulare în largul Peninsulei Valdès, către o navă care pescuia ilegal în zona economică exclusivă a Argentinei.

 

×
Subiecte în articol: Argentina China scufundat
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close