Antena 3 CNN Externe NAVE RUSEŞTI se îndreaptă spre Australia: "Putin vrea să-şi arate muşchii şi să-şi consolideze imaginea de DUR"

NAVE RUSEŞTI se îndreaptă spre Australia: "Putin vrea să-şi arate muşchii şi să-şi consolideze imaginea de DUR"

NAVE RUSEŞTI se îndreaptă spre Australia: "Putin vrea să-şi arate muşchii şi să-şi consolideze imaginea de DUR"
Sursa foto: Foto: forum.nationstates.net
13 Noi 2014   •   10:29

Australia supraveghea joi patru nave ruseşti, în largul coastelor sale nordice, într-un context tensionat între cele două ţări de la catastrofa MH17 în Ucraina, scrie AFP.

Majoritatea analiştilor consideră această prezenţă navală un semn al voinţei lui Vladimir Putin de a-şi "netezi calea" înaintea reuniunii G20 din weekend, la Brisbane (est), unde este aşteptat.

Participarea lui Putin a fost contestată de Canberra, furioasă după doborârea în iulie a zborului MH17, efectuat de un avion aparţinând companiei Malaysian Airlines, într-o zonă din estul Ucrainei aflată sub controlul rebelilor proruşi.

Catastrofa a fost provocată, acuză statelor occidentale, de un tir de rachetă de tip Scud furnizată de către Rusia, ceea ce Moscova dezminte, şi s-a soldat cu 298 de morţi, inclusiv 38 de australieni.

"Armata monitorizează navele ruseşti, care traversează apele internaţionale către nordul Australiei", au anunţat forţele armate australiene într-un comunicat.

Este vorba despre un crucişător "puternic înarmat", un distrugător, un remorcher şi o navă de aprovizionare.

John Blaxland, un expert în securitate internaţională de la Universitatea naţională australiană, a declarat că Putin vrea să-şi arate muşchii şi să-şi consolideze imaginea de "dur", în contextul în care prezenţa sa provoacă reticenţă.

"Este o demonstraţie în forţă, organizată ca spectacol", a declarat el pentru AFP. "Faci asta doar atunci când nu eşti pe deplin sigur şi când simţi nevoia să te faci remarcat", a adăugat el.

Premierul australian Tony Abbott a promis să-l interpeleze în mod direct pe Putin, la Brisbane, cu privire la doborârea avionului malaysian de tip Boeing 777. Cei doi s-au întâlnit săptămâna aceasta la Beijing, cu ocazia Summitului APEC, fără să aibă loc vreun incident.

 

×
Subiecte în articol: Australia Vladimir Putin
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close