Antena 3 CNN Externe Ninsori însoţite de fulgere, semnalate în Marea Britanie

Ninsori însoţite de fulgere, semnalate în Marea Britanie

Ninsori însoţite de fulgere, semnalate în Marea Britanie
29 Ian 2015   •   15:30

Ninsori abundente însoţite de fulgere au avut loc joi în Marea Britanie, iar, ca efect, traficul rutier, feroviar şi aerian se desfăşoară cu dificultate, informează Sky News.
   
"Se înregistrează ninsori în zone din nordul şi vestul ţării, inclusiv fenomene de viscol şi furtuni", a declarat Simon Partridge, un reprezentant al Serviciului meteorologic.
   
"Avem şi ninsori însoţite de fulgere, în zona de nord a oraşului Manchester - sunt furtuni normale, doar că este ninsoare în loc de ploaie", a explicat specialistul.
   
Şcoli din regiunile Cumbria, Scoţia şi Irlanda de Nord au fost închise din cauza ninsorilor, iar compania telefonică EE a anunţat că semnalul are probleme în zonele Ayrshire, Yorkshire, Tyne şi Wear.
   
Peste zece trenuri au fost anulate între oraşele Manchester şi York.
   
Numeroase zboruri au fost suspendate pe aeroportul din Manchester.

×
Subiecte în articol: zapada
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close