Antena 3 CNN Externe „No Kings”. Milioane de oameni au ieșit în stradă în toată America, nemulțumiți de politicile lui Trump

„No Kings”. Milioane de oameni au ieșit în stradă în toată America, nemulțumiți de politicile lui Trump

G.M.
6 minute de citit Publicat la 09:25 19 Oct 2025 Modificat la 09:28 19 Oct 2025
proteste in sua
„No Kings”. Milioane de oameni au ieșit în stradă în toată America, nemulțumiți de politicile lui Trump. FOTO: Getty Images

Mii de persoane s-au adunat pentru a protesta față de politicile preşedintelui Donald Trump în oraşe din întreaga SUA - printre care New York, Washington DC, Chicago, Miami şi Los Angeles, relatează BBC. Aproape şapte milioane de protestatari, cu aproximativ două milioane mai mulţi decât în iunie, s-au adunat, sâmbătă, pentru a doua rundă de demonstraţii „No Kings” (Fără regi), în semn de opoziţie faţă de ceea ce au descris drept agenda „autoritară” a preşedintelui Donald Trump, au anunţat organizatorii, citaţi de CNN.

La New York, în Times Square, mii de oameni s-au adunat încă de sâmbătă dimineață. Străzile și intrările în stațiile de metrou au fost complet blocate de protestatari care purtau pancarte cu mesaje precum „Democrație, nu monarhie” și „Constituția nu e opțională”.

Înaintea manifestațiilor, aliați ai președintelui Trump au acuzat protestatarii că ar avea legături cu mișcarea de extremă stângă Antifa și au condamnat evenimentele, numindu-le „mitinguri ale urii împotriva Americii”. Organizatorii și participanții au declarat însă că protestele au fost pașnice. Pe site-ul grupului No Kings, principiul non-violenței este prezentat ca fiind fundamental, iar participanții sunt îndemnați să aplaneze orice potențiale conflicte.

În New York, mulțimea izbucnea frecvent în scandări precum „Așa arată democrația!”, în timp ce tobele, talăngile și alte instrumente zgomotoase creau un fundal sonor continuu. Elicoptere și drone survolau zona, în timp ce polițiștii priveau manifestația de la margine.

Departamentul de Poliție din New York a anunțat că peste 100.000 de oameni au protestat pașnic în toate cele cinci cartiere ale orașului și că nu s-au înregistrat arestări. În Times Square, un ofițer a estimat că peste 20.000 de oameni mărșăluiau pe 7th Avenue.

Beth Zasloff, scriitoare și editoare freelance, a declarat că a venit la protest pentru că este „indignată și tulburată” de ceea ce consideră a fi „o mișcare spre fascism și autoritarism” sub administrația Trump. „Îmi pasă enorm de New York. Mi-e de ajuns să văd atâția oameni aici pentru a avea speranță”, a spus ea.

De la revenirea la Casa Albă în ianuarie, Trump a extins puterile prezidențiale, emițând ordine executive pentru a desființa segmente ale administrației federale și pentru a trimite trupele Gărzii Naționale în orașe americane, în pofida opoziției unor guvernatori. El le-a cerut, de asemenea, oficialilor din justiție să-i ancheteze sau să-i urmărească penal pe cei pe care îi consideră adversari politici. Președintele susține că acționează pentru „a reconstrui o țară aflată în criză” și respinge acuzațiile de autoritarism drept „isterie”. Criticii avertizează însă că unele dintre aceste măsuri sunt neconstituționale și pun în pericol democrația americană.

Massimo Mascoli, un inginer electronist pensionat de 68 de ani, originar din Italia și stabilit în New Jersey, spune că a venit la protest de teamă că Statele Unite urmează un traseu asemănător Italiei din secolul trecut. „Sunt nepotul unui erou italian care a dezertat din armata lui Mussolini și s-a alăturat rezistenței”, a povestit el. „A fost torturat și ucis de fasciști, iar după 80 de ani nu mă așteptam să retrăiesc fascismul aici, în America.”

Mascoli s-a declarat îngrijorat mai ales de înăsprirea politicilor anti-imigrație și de reducerile din sistemul de sănătate care ar afecta milioane de americani. „Nu ne putem baza pe Curtea Supremă, nu ne putem baza pe Guvern, nu ne putem baza pe Congres. Avem legislativul, executivul și justiția toate împotriva poporului american. Așa că luptăm”, a spus acesta pentru BBC.

La protestele din New York a participat și liderul democrat din Senat, Chuck Schumer. „Nu avem dictatori în America. Și nu-l vom lăsa pe Trump să continue să ne erodeze democrația”, a scris el pe X, unde a publicat și fotografii cu pancarta sa: „Reparați criza din sănătate”.

La Washington DC, senatorul Bernie Sanders a susținut un discurs în fața mulțimii. „Nu suntem aici pentru că urâm America. Suntem aici pentru că iubim America”, a spus el în fața miilor de participanți.

În capitală, BBC a surprins și un bărbat purtând o șapcă cu sloganul lui Trump „Make America Great Again”. El a spus că era doar în vizită și a venit să vadă protestul, adăugând că „nu prea înțelege” mesajul demonstrației, dar că oamenii au fost civilizați. La scurt timp, o protestatară i-a strigat o insultă, după care bărbatul s-a îndepărtat.

Protestele s-au extins și în afara SUA

În Europa au avut loc manifestații la Berlin, Madrid și Roma, în semn de solidaritate cu americanii. La Londra, câteva sute de oameni s-au adunat în fața ambasadei SUA, iar la Toronto protestatarii au fluturat pancarte cu mesaje precum „Lăsați Canada în pace”, în apropierea consulatului american.

Într-un interviu pentru Fox News, care urmează să fie difuzat duminică, Trump a părut să răspundă criticilor. „Ei mă numesc rege. Eu nu sunt rege”, a spus președintele într-un mesaj difuzat sâmbătă.  

„Va trebui să scoatem Garda Națională”, a declarat anterior senatorul republican Roger Marshall, potrivit CNN. „Sper să fie pașnic. Mă îndoiesc.” Mai mulți guvernatori republicani au pus trupele în stare de alertă înaintea protestelor. În Texas, guvernatorul Greg Abbott a anunțat activarea Gărzii Naționale, susținând că va fi nevoie de ea din cauza unei „demonstrații planificate cu legături Antifa” în Austin. Mișcarea a fost criticată de democrați. „Să trimiți soldați înarmați împotriva unor proteste pașnice este ceea ce fac regii și dictatorii”, a spus liderul democrat din Texas, Gene Wu. „Iar Greg Abbott tocmai a demonstrat că e unul dintre ei.”

Guvernatorul republican al statului Virginia, Glenn Youngkin, a activat la rândul său Garda Națională, însă presa locală a relatat că trupele nu au apărut la proteste. La Washington DC, unde Garda Națională este prezentă încă din august, la cererea lui Trump, protestatarii nu au văzut soldați în stradă, ci doar poliție.

Un participant din capitală purta o pancartă pe care scria „Eu sunt Antifa”. Chuck Epes, în vârstă de 76 de ani, a spus că termenul este „încărcat politic” și că pentru el înseamnă doar sprijin pentru „pace, creșterea salariului minim, servicii de îngrijire pentru copii, asistență medicală și drepturi pentru imigranți și minorități”. „Ne manipulează pe toți sau încearcă. Dar nu îi iese”, a spus el.

Statele Unite sunt profund polarizate în jurul președintelui Donald Trump. Un sondaj Reuters/Ipsos arată că doar 40% dintre americani aprobă activitatea lui, în timp ce 58% sunt nemulțumiți, cifre similare cu media primului său mandat, dar mai slabe decât ratingul de 47% pe care îl avea când a depus din nou jurământul în ianuarie. Este obișnuit ca popularitatea președinților să scadă în timp: Joe Biden, spre exemplu, avea un nivel de aprobare de 55% în ianuarie 2021, care a coborât la 46% până în octombrie aceluiași an.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close