Antena 3 CNN Externe Norvegia anunță că a detectat un roi de drone care-i survola avioanele de luptă F-35

Norvegia anunță că a detectat un roi de drone care-i survola avioanele de luptă F-35

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 20:26 27 Sep 2025 Modificat la 20:26 27 Sep 2025
avion f-35
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Norvegia anunță, sâmbătă, că investighează o posibilă apariție a unor drone deasupra instalațiilor sale militare, conform EFE, citată, de Agerpres.

„Putem confirma că am primit informaţii despre o posibilă activitate a dronelor observată în zona din jurul bazei aeriene de la Orland, unde se află avioane de luptă”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei norvegiene pentru ziarul Dagens Naeringsliv, referindu-se la o bază aeriană situată în centrul ţării şi unde sunt staţionate avioane de vânătoare F-35.

Apariţiile dronelor au fost semnalate, sâmbătă, în afara perimetrului bazei, iar operaţiunile acesteia nu au fost afectate, potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt.

Poliţia a transmis, de asemenea, că ia în serios aceste semnalări şi că a lansat o anchetă, dar este încă prea devreme pentru concluzii.

Aceste relatări din Norvegia vin după ce, în Danemarca, autorităţile au anunţat că noi drone au fost observate deasupra unor instalaţii militare, vineri seară, inclusiv în zona unei baze aeriene.

Danemarca a închis, luni, aeroportul din Copenhaga în urma apariţiei unor drone de origine necunoscută, incidente care s-au repetat de atunci în proximitatea altor aeroporturi şi a unor baze militare daneze.

Guvernul de la Copenhaga, oraş unde va avea loc, săptămâna viitoare, un summit al liderilor europeni, vorbeşte despre un „atac hibrid” făcut de o „entitate profesionistă”.

Ambasada rusă de la Copenhaga a respins acuzațiile și le-a numit "speculaţii absurde”. Statul agresor mai susține și că Danemarca a făcut o „provocare orchestrată”, dar și că îngrijorările europenilor privind incursiunile dronelor sunt „isterii”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close