Antena 3 CNN Externe Noua sarcină pe care au primit-o generalii ruși de la Putin

Noua sarcină pe care au primit-o generalii ruși de la Putin

Succesul „operațiunii speciale” a lui Vladimir Putin în Ucraina este amenințat, iar liderul de la Kremlin este conștient de acest lucru. Pentru a-și salva imaginea, Putin a decis să dea o nouă sarcină generalilor ruși.

Noua sarcină pe care au primit-o generalii ruși de la Putin
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    06 Apr 2022   •   19:00

După cum se spune în mesajul către StratCom al Forțelor Armate ale Ucrainei , Putin dorește ca ei să câștige „cel puțin un fel de victorie” în Ucraina înainte de 7 mai, pentru că pe 9 ar trebui să aibă loc tradiționala paradă la Moscova.

Putin a luat această decizie, cel mai probabil, din cauza faptului că, de la începutul invaziei, trupele sale nu au reușit să-și mențină controlul asupra zonelor în care luptau și au suferit numeroase pierderi.

Astfel, Biroul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei a remarcat că vremurile se schimbă, dar dictatorii nu.

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin a stabilit sarcina de a elibera orașele înainte de o anumită dată: Kiev - pentru a-l elibera de naziști până la aniversarea Revoluției din octombrie, Berlinul înaintea aliaților occidentali și altele asemenea.

Rezultatele grabei sunt cunoscute - sute de mii de soldați ai Armatei Roșii morți fără sens, care au fost folosiți pe post de carne de tun de dragul îndeplinirii capriciilor dictatorului", a subliniat departamentul, potrivit Unian.

×
Subiecte în articol: Rusia Război Ucraina
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close