Antena 3 CNN Externe O râmă cât un şarpe, descoperită sub pământul din China

O râmă cât un şarpe, descoperită sub pământul din China

O râmă cât un şarpe, descoperită sub pământul din China
Sursa foto: Foto: YouTube
de S.T.    |    06 Sep 2012   •   17:30

Biologii din sud-vestul Chinei au descoperit un vierme cu o lungime impresionantă. Acesta măsoara aproximativ 60 de centimetri, stabilind un adevărat record.

Oamenii de ştiinţă nu-şi explică acest fenoment bizar, întrucât un vierme obişnuit nu ajunge la astfel de dimensiuni, scriu jurnaliştii de la Inquisitr.

Uriaşul vierme a fost găsit de Li Zhiwei într-un canal din spatele curţii sale, în regiunea Binchuan, provincia Yunnan.

Biologii sosiţi la faţa locului să vadă ciudata creatură au fost realmente şocaţi. Aceştia spun că râma arată mai degrabă ca un şarpe.

În lume există specii de râme care pot atinge dimensiuni extrem de mari, dar nicio specie de acest gen nu trăieşte pe lângă casele oamenilor.

Biologii au luat viermele pentru a-l studia, dar Li Zhiwei a declarat că vrea să păstreze râma în curtea sa, pe post de ...animal.


×
Subiecte în articol: vierme
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close