x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

O vedetă TV îndrăgită a murit. Avea doar 30 de ani

de S.T.   •   17 Dec 2017   •   15:58
O vedetă TV îndrăgită a murit. Avea doar 30 de ani 534
Foto: pixabay.com

Maria Politova, rusoaica care a participat la reality show-ul „Dom-2” a fost găsită moartă, îngheţată, în curtea vilei luxoase a bunicului său, dintr-o suburbie a Moscovei.

Maria Politova s-a stins din viaţa misterios la vârsta de doar 30 de ani.

Medicii legişti au constatat că hipotermia ar putea fi una dintre cauzele morţii, iar anchetatorii urmează să stabilească circumstanţele tragediei.

Presa locală scrie că Maria suferea de depresie şi se afla în evidenţa medicului psihiatru. În urmă cu puţin timp, ea dezvăluita că se teme de frig: „Mă tem îngrozitor de frig şi pot să îngheţ aproape de moarte chiar dacă până la gura de metrou am de făcut doar doi paşi”, a declarat Maria Politova.

Foto: maria_politova / Instagram

sati