Banca centrală a Olandei a mutat aproximativ 86 de tone de aur din Statele Unite și Canada la Londra, explicând că rezervele păstrate acolo pot fi vândute sau folosite mai repede dacă apare o criză.
Transferul a avut loc între martie și august și reprezintă mai mult de un sfert din cele aproximativ 313 tone de aur pe care Olanda le ținea în total la New York și Ottawa, scrie Dutch News.
Londra este principalul centru mondial pentru tranzacțiile cu aur fizic, iar banca centrală olandeză, DNB, spune că metalul păstrat acolo poate fi mobilizat mai ușor decât cel depozitat în SUA sau Canada.
Instituția a prezentat mutarea ca parte a eforturilor mai largi de pregătire pentru situații de criză, într-un context internațional tot mai tensionat.
Cea mai mare parte a aurului a fost retrasă din seiful subteran din Manhattan. Aproximativ 59 de tone au fost vândute la New York și cumpărate din nou la Londra, soluție care a evitat topirea lingourilor și riscul ca acestea să își piardă din calitate.
Alte 27 de tone au fost transportate fizic din SUA și Canada către seiful DNB din Zeist, în Olanda. Ulterior, aceeași cantitate a fost mutată din Zeist la Londra.
Londra devine principalul loc în care Olanda își ține aurul
După aceste operațiuni, ponderea aurului olandez păstrat la New York a scăzut de la 31,3% la 18,5%, iar cea din Canada, de la 19,7% la 18,5%.
Londra a ajuns astfel să găzduiască cea mai mare parte din rezervele externe ale Olandei, cu 32,1% din total, față de 18,1% înainte. Alte 30,8% din rezerve rămân în Olanda.
„Pornim de la ideea că nu vom avea niciodată nevoie să folosim aurul, dar este totuși necesar să ne întărim reziliența și nivelul de pregătire”, a declarat președintele DNB, Olaf Sleijpen.
Banca centrală olandeză a avertizat în repetate rânduri în ultima perioadă asupra dependenței Olandei de Statele Unite, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Totuși, instituția a precizat că nu se teme că autoritățile americane ar putea confisca aurul olandez.
La sfârșitul lui 2025, Olanda deținea în total 612,4 tone de aur, evaluate la aproximativ 72,2 miliarde de euro.