Antena 3 CNN Externe OMS: Dacă cenuşa vulcanică ajunge la sol, europenii ar trebui să stea mai mult în casă

OMS: Dacă cenuşa vulcanică ajunge la sol, europenii ar trebui să stea mai mult în casă

OMS: Dacă cenuşa vulcanică ajunge la sol, europenii ar trebui să stea mai mult în casă
Sursa foto: OMS
16 Apr 2010   •   17:35

Organizaţia Mondială a Sănătăţii sfătuieşte europenii să stea în case, în cazul în care cenuşa rezultată în urma erupţiei vulcanice din Islanda va începe să se depună, anunţă Associated Press. Potrivit reprezentanţilor OMS, în cazul în care particulele microscopice de cenuşă sunt inhalate, acestea ar putea cauza probleme respiratorii.

Avertismentul vine după ce particule de cenuşă au început să se depună în Islanda, Norvegia şi Scoţia. Vizaţi sunt în special cei care suferă de astm sau probleme respiratorii.

Specialiştii britanici spun însă că din norul de cenuşă care pluteşte desupra Europei, numai o cantitate mică va ajunge efectiv pe pământ şi problemele pe care le-ar putea cauza pentru sănătate vor fi minore şi pe termen scurt.

OMS a anunţat că monitorizează situaţia şi că încearcă să afle mai multe despre impactul pe care norul de cenuşă vulcanică l-ar putea avea asupra sănătăţii europenilor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: OMS vulcan cenusa europeni
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close