x close

Panică la bordul unui avion! O tânără de 25 de ani i-a amenințat pe pasageri și a fost foarte agresivă în timpul zborului

18 Iul 2019   •   11:26
Panică la bordul unui avion! O tânără de 25 de ani i-a amenințat pe pasageri și a fost foarte agresivă în timpul zborului foto- Pixabay

O tânără de 25 de ani, care a provocat un adevărat haos în avionul cu care călătorea, a primit o amendă de 85.000 de lire sterline. 

Chloe Haines a fost acuzată că a devenit agresivă și a adoptat un comportament periculos pentru ceilalți pasageri, inclusiv faptul că a încercat să deschidă ușile aeronavei în timpul zborului spre Turcia. 

Apoi, tânăra a încercat să intre peste piloți și să deturneze avionul, potrivit Metro

Un martor a spus că a avut o atitudine violentă și față de însoțitorii de zbor. 

Alarma s-a dat imediat după decolarea avionului, după ce Chloe a început să strige ”O să vă ucid pe toţi!”.

Citeşte mai multe despre:

avion tanara comportament
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati