Craterele provocate de bombe au un rol crucial în ecologie: micile iazuri care se formează, în timp, în astfel de locuri reprezintă unul dintre cele mai subestimate atuuri ale naturii. Indiferent că e vorba de cratere provocate de rachetele V2 ale Germaniei naziste, căzute asupra Londrei, în Al Doilea Război Mondial, sau provocate de bombele căzute în Ucraina, natura continuă să-i uimească pe oamenii de știință în privința capacității sale de „a se vindeca singură”, se arată într-un articol publicat în The Guardian.
În apropiere de Londra există „Bomb Crater Pond”, un iaz plin de faună sălbatică: în februarie 1945, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o rachetă germană V2 a căzut aici, mlaștinile Walthamstow din estul Londrei. Explozia a creat un crater care, în timp, s-a umplut încet cu apă, sedimente și viață.
Astăzi, această cicatrice a războiului a devenit un iaz prosper.
„Este mic, dar își face cu adevărat simțită prezența”, afirmă Luke Boyle, ranger local pentru Autoritatea Parcului Regional Lee Valley, în timp ce examinează plantele acvatice. „Acest iaz este de fapt, o parte vitală a ecosistemului – susține o gamă largă de plante, insecte și amfibieni, mai mult decât v-ați aștepta,” spune el.
„Pentru că sunt, de fapt, mici, iazurile au fost considerate nesemnificative (pentru ecologie)”, spune Prof. Jeremy Biggs, CEO al Freshwater Habitats Trust. „De fapt, dovezile susțin exact contrariul: ele susțin o gamă mai largă de plante și animale de apă dulce – inclusiv specii rare și protejate – decât alte habitate de apă dulce, cum ar fi râurile mari sau lacurile”.
Iaz format într-un crater provocat de o bombă din Al Doilea Război Mondial. Foto: Getty Images
Explicația este, în parte, contraintuitivă: corpurile mari de apă atrag probleme mai mari. Râurile acumulează poluarea de pe terenurile pe care le drenează, iar lacurile adună aluviunile din bazine hidrografice vaste.
În schimb, iazurile, cum sunt cele care se dezvoltă în astfel de cratere provocate de explozii, sunt suficient de mici pentru a evita problemele care apar în cazul apelor mai mari - nimeni nu redirecționează un efluent al unei stații de epurare într-un iaz – este prea mic pentru a-l dilua.
Cu cât craterul provocat de o bombă e mai mare, cu atât apa din iazul format va fi mai bună pentru animale
Heleșteul Bomb Crater din Walthamstow este o arie protejată, fiind considerată o zonă de interes științific. Apele sale limpezi oferă un refugiu pe tot parcursul anului pentru viața sălbatică.
Peste un milion de persoane vizitează acum zona în fiecare zn, majoritatea acestora neștiind că iazul a apărut ca urmare a unei arme proiectate de naziști.
Spre deosebire de majoritatea zonelor umede, aici nu există ecluze, nici hidrologie gestionată – adâncimea naturală a iazului înseamnă că reține apă pe tot parcursul anului, fiabilă și potabilă pentru animale.
„Multe dintre aceste heleșteuri încă păstrează apă curată – ceva acum din ce în ce mai rar în mediul rural mai larg”, spune Biggs.
Acest aspect, adaugă ecologistul britanic, „este motivul pentru care crearea și protejarea iașurilor cu apă curată este o modalitate atât de eficientă de a sprijini biodiversitatea apelor dulci.
„Deși durează multe decenii sau chiar secole pentru ca majoritatea tipurilor de habitate să se stabilească, fauna sălbatică ajunge la noile iazuri aproape imediat, iar aceste ape mici pot deveni bogate din punct de vedere ecologic în doar câțiva ani”, spune Biggs, care a dat exemplul regiunii Tommelen, în Belgia, unde există 144 de astfel de iazuri – multe create de bombele căzute in război - și care formează acum o rezervație naturală protejată.
Ştiri video recomandate
