Antena 3 CNN Externe Parlamentar din Australia, acuzat că a violat o femeie în biroul său

Parlamentar din Australia, acuzat că a violat o femeie în biroul său

Parlamentar din Australia, acuzat că a violat o femeie în biroul său
Sursa foto: Theo Theophanous
06 Iul 2009   •   18:51

Scandal în Parlamentul australian. Un parlamentar este audiat în Melbourne, după ce a fost acuzat că a violat o femeie biroul său din Parlament, scrie The Times.

Este vorba despre Theo Theophanous, fost ministru al Industriilor pentru statul australian Victoria. Parlamentarul în vârstă de 61 de ani a cunoscut-o pe femeie prin intermediul unor prieteni comuni.

El ar fi invitat-o pe aceasta să viziteze Parlamentul, după ce ieşiseră în oraş, în seara respectivă. Theophanous ar fi asigurat-o pe femeia de 34 de ani că în clădire sunt multe persoane care lucrează până târziu.

Potrivit procurorului Michele Williams, Theophanous a încercat să o ducă pe femeie într-un amfiteatru semi-luminat. Aceasta a opus rezistenţă şi a cerut să se ducă la baie. Parlamentarul a condus-o la o toaletă aflată lângă un birou al lui Theophanous.

"Cei doi s-au dus în biroul lui Theophanous, chiar dacă femeia a spus că nu se simte confortabil, iar parlamentarul i-a spus că vrea o îmbrăţişare, apoi a împins-o pe canapeaua din catifea roşie şi a violat-o", a declarat procurorul.

Femeia nu a depus plâgere la poliţie imediat după incident, pentru că a fost şantajată de Theophanous. În cele din urmă, aceasta a angajat un avocat şi a depus plângere la poliţie.

Avocatul parlamentarului, Robert Richter,susţine că femeia a inventat întreaga poveste.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: scandal Australia
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close