Antena 3 CNN Externe Parlamentul European, nemulțumit de oferta făcută de Marea Britanie cetăţenilor UE după Brexit

Parlamentul European, nemulțumit de oferta făcută de Marea Britanie cetăţenilor UE după Brexit

Parlamentul European, nemulțumit de oferta făcută de Marea Britanie cetăţenilor UE după Brexit
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
10 Iul 2017   •   14:26

Oferta făcută de premierul britanic, Theresa May, cetățenilor UE în Marea Britanie după Brexit a fost descrisă de negociatorul Parlamentului European pentru Brexit, ca fiind ”mult sub ceea ce au dreptul cetățenii”.

Într-o declarație transmisă presei, deputații europeni spun că oferta Marii Britanii presupune mai puține drepturi pentru europenii aflați în UK decât au britanicii în Uniunea Europeană.

Liderii celor patru grupuri politice care au semnat scrisoarea comună, și care reprezintă, două treimi din voturile din Parlamentul European, arată că au puterea de a respinge orice negociere pentru Brexit dacă nu li se pare corect. Ei au avertizat că nu vor sprijini nimic ce elimină din drepturile obţinute deja de cetăţeni. “Aceasta este o chestiune de drepturi şi valori de bază, care se află în centrul proiectului european”, au scris ei. “La începutul lui 2019, europarlamentarii vor avea cuvântul final privind acordul pentru Brexit”, au adăugat politicienii.

În scrisoare se arată că oferta făcută de UE a fost simplă, clară și corectă, deoarece a promis că toți cetățenii, inclusiv cetățenii britanici care trăiesc în Europa, vor fi tratați în mod egal și nu-și vor pierde drepturile pe care le au în prezent.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close