Antena 3 CNN Externe Peste 1.000 de plante de MARIJUANA, confiscate de poliţiştii spanioli. O româncă şi cinci bărbaţi au fost arestaţi

Peste 1.000 de plante de MARIJUANA, confiscate de poliţiştii spanioli. O româncă şi cinci bărbaţi au fost arestaţi

Peste 1.000 de plante de MARIJUANA, confiscate de poliţiştii spanioli. O româncă şi cinci bărbaţi au fost arestaţi
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
11 Aug 2013   •   09:12
Poliţia spaniolă a confiscat peste o mie de plante de marijuana în două operaţiuni realizate în localităţile Jijona şi Benitachell, din provincia Alicante, şi a arestat şase persoane - cinci bărbaţi şi o femeie - având naţionalităţi spaniolă, română şi olandeză şi vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani, scrie sâmbătă publicaţia La Informacion, conform Agerpres.
 
La 29 iulie, Garda Civilă (poliţia spaniolă) a localizat o plantaţie de marihuana într-o pepinieră de pini de la periferia oraşului Jijona. Au fost arestate trei persoane, cel care îngrijea plantaţia şi doi localnici din Ibi. 
 
La 5 august, Garda Civilă a intrat într-o locuinţă din Benitachell şi a descoperit în pod 605 plante de marihuana în diverse faze de creştere şi peste trei kilograme de canabis. Încăperea în care se aflau plantele era amenajată special pentru acest tip de cultură, cu ventilatoare, lămpi şi uscătoare. 
 
Agenţii au reţinut doi bărbaţi de naţionalitate spaniolă şi olandeză şi o româncă, pe care i-au acuzat de delicte precum furt de curent electric şi atentat la adresa sănătăţii publice.
 

×
Subiecte în articol: marijuana romanca Spania plante
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close