Antena 3 CNN Externe Posibilele atacuri cu drone din Iran asupra Californiei reprezintă o "amenințare critică", spune guvernatorul Gavin Newsom

Posibilele atacuri cu drone din Iran asupra Californiei reprezintă o "amenințare critică", spune guvernatorul Gavin Newsom

A.I.
2 minute de citit Publicat la 00:09 12 Mar 2026 Modificat la 00:21 12 Mar 2026
Gavin Newsom
Guvernatorul Gavin Newsom spune că n-a vorbit cu președintele Trump despre potențialele atacuri iraniene cu drone în California însă consideră că e vorba despre o amenințare "critică". Foto: Getty Images

Guvernatorul democrat din California, Gavin Newsom, a comentat rapoartele despre potențiale atacuri cu drone lansate de Iran asupra Californiei, numindu-le "o amenințare critică", pe care autoritățile statale și federale au monitorizat-o, scrie presa de peste Ocean.

"Problemele legate de drone au fost în prim-plan. Am fost la curent cu aceste informații, am lucrat în colaborare cu Centrul de Stat pentru Operațiuni, SOC", a declarat Newsom în timpul unei conferințe de presă, marți (miercuri seară, după fusul orar al României).

El a adăugat că nu a discutat încă despre acest subiect cu președintele Donald Trump, pe care l-a acuzat însă pentru "declanșarea unui război fără scop, care a făcut ca prețurile la benzină să crească vertiginos în întreaga lume".

Newsom este dat de presa americană drept potențial candidat la nominalizarea Partidului Democrat la președinție în alegerile din 2028.

Guvernatorul democrat este, totodată, ținta frecventă a ironiilor și atacurilor președintelui republican, care obișnuiește să-i spună "Newscum" (aproximativ, 'noua mizerie', n.r.).

"Nu am vorbit direct cu președintele despre asta și mi-aș dori ca președintele să vorbească cu poporul american despre ce este vorba, despre scopul final (al războiului din Iran). Nu am văzut niciun scop final real în ceea ce privește Strâmtoarea Ormuz (blocată de Iran după atacurile americane și israeliene, n.r.)", a continuat Gavin Newsom.

În ceea ce privește măsurile la nivel de stat federal pentru contracararea unei eventuale amenințări cu drone iraniene, acest responsabil a afirmat: 

"Am format grupuri de lucru care să adreseze aceste preocupări. Asta e tot ce vă pot spune în acest moment."

El a mai precizat că statul California colaborează cu "parteneri internaționali" pentru a evalua amenințarea unei penurii de petrol și a vorbit de "o postură de pregătire pentru cele mai grave scenarii" ca efect al creșterii cotațiilor țițeiului.

Cum a apărut informația că dronele iraniene ar amenința California

Informația privind potențiale atacuri iraniene cu drone asupra Californiei a apărut într-un buletin al FBI, poliția federală americană.

În acest document citat de CBS, FBI avertizează agențiile de aplicare a legii din California că Iranul "se presupune că Iranul speră să lanseze" drone de-a lungul Coastei de Vest. 

NBC News citează, la rândul său, mai multe surse din domeniul aplicării legii, potrivit cărora nu există amenințări specifice și credibile că Iranul ar plănui atacuri cu drone (în California) ca represalii în urma războiului din Orientul Mijlociu.

Sursele NBC News au arătat însă că autoritățile din SUA examinează numeroase scenarii potențiale care implică acțiuni de terorism vizând ținte americane.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close