Antena 3 CNN Externe Povestea bărbatului care s-a pensionat la 36 de ani, după doar 10 ani de muncă. Venitul său se ridică la mii de euro pe lună

Povestea bărbatului care s-a pensionat la 36 de ani, după doar 10 ani de muncă. Venitul său se ridică la mii de euro pe lună

Povestea sa nu este una obișnuită, iar profilul și educația sa îl evidențiază, cu siguranță, din mulțime.

Povestea bărbatului care s-a pensionat la 36 de ani, după doar 10 ani de muncă. Venitul său se ridică la mii de euro pe lună
Sursa foto: hepta / Zuma Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mar 2024   •   10:30

Publicația Business Insider relatează cazul lui Yaron Goldstein, un bărbat din Berlin care, la 25 de ani, a decis să-și obțină cât mai curând independența financiară care să-i permită să ducă o viață așa cum și-a dorit.

Pe atunci, Goldstein (foto interior) lucra la un doctorat în matematică computațională în Berlin.

În timp ce se afla într-un stagiu de cercetare în New York, în 2010, a intrat în contact cu un consilier de investiții de pe Wall Street, care avea să devină mentorul său neoficial. Mentorul i-a dat o listă cu "lecturi obligatorii" precum Lista includea "Săptămâna de lucru de 4 ore" a lui Tim Ferriss și "Outliers" a lui Malcolm Gladwell.

Cărțile l-au motivat pe Goldstein să se gândească la modul în care fericirea și banii sunt legate.

În următorii 10 ani, el a lucrat pentru Boston Consulting Group, Google și Meta. Cariera sa l-a purtat de la Tel Aviv și Zurich până în Mountain View, California.

Investiții prudente la început, cu bani puși deoparte din salariu

Scopul său final a rămas însă acela de a dispune de suficienți bani, astfel încât să nu mai fie niciodată nevoit își facă niciodată griji în legătură cu ei.

Prin urmare, a început să investească. La început, a făcut-o pe scară mică. La primul său loc de muncă în calitate de student post-doctoral la o universitate din Berlin, a început să pună deoparte câteva sute de euro în fiecare lună.

Când s-a angajat la BCG, și-a mărit contribuțiile la 1.000-1.500 de euro pe lună.

În vara anului 2017, la patru ani după ce a pornit în călătoria sa spre independența financiară, Goldstein a estimat că își dorește un venit stabil, fără riscuri, de 5.000 de euro pe lună, din care să trăiască în timpul pensionării.

Potrivit Business Insider, la începutul carierei sale profesionale acest bărbat a trăit cu aproximativ două treimi din venitul său, iar ulterior și-a redus cheltuielile la aproximativ 50% din venit. Și-a economisit toate bonusurile anuale și acțiunile asociate salariul său. 

Goldstein a păstrat aproximativ 10.000 de euro într-un cont bancar și a plasat tot restul în acțiuni.

Strategia de pensionare timpurie a unui analist de date cu doctorat: a investit din timp la Tesla, a trăit într-o țară cu taxe mici și nu și-a cumpărat mașină

În șapte ani de când a început să lucreze ca analist de date, Goldstein a reușit mai mult decât să-și dubleze salariul. În 2020, câștiga 330.000 de euro și, pe măsură ce i-au crescut veniturile, a pus mai mulți bani deoparte pentru pensie.

În ceea ce privește stilul de viați, el a citat drept exemplu pasiunea sa pentru ceaiul verde.

"Chiar dacă achiziționez un ceai de lux, care costă 50 de dolari pentru 50 de grame, la sfârșitul lunii, tot este mai ieftin decât să merg la Starbucks în fiecare zi și să cumpăr o cafea. Dar am adus acest lucru mult mai exclusivist în viața mea, care îmi oferă multă bucurie", a spus Goldstein.

El nu și-a cumpărat niciodată o mașină, deoarece orașe precum Berlin și Zurich, unde și-a desfășurat o mare parte din activitatea profesională, au sisteme solide de transport public.

"Fără această cheltuială mare sau potențial uriașă (mașina, n.r.), am putut să investesc acei bani pe piața bursieră", a spus explicat Goldstein.

Cât privește investițiile efective, acest analist de date recunoaște că a avut noroc: el s-a numărat printre investitorii timpurii la Tesla. În 2016, a plasat o "cantitate uriașă" din averea sa netă în acțiunile Tesla, companie care s-a redresat după lansarea Model X.

În plus, Goldstein și-a petrecut mulți ani în Elveția, unde taxele sunt foarte mici.

Goldstein s-a retras în mai 2023, după aproximativ 10 ani de muncă și spune că își propune să trăiască cu 3% din portofoliul său pe an, estimând că, astfel, venitul din acțiuni îi poate ajunge pentru tot restul vieții.

"Nimeni nu te poate forța vreodată să spui că succesul înseamnă să te alături unei companii mari și să rămâi acolo timp de 40 de ani", a conchis el.

Sursa: Business Insider

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close