Săptămâna aceasta, pe măsură ce războiul Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului a continuat să se extindă în Orientul Mijlociu, traderii și analiștii s-au îngrijorat din cauza lui „Brent” (N.r. - petrolul Brent) ca și cum ar fi un vechi prieten rătăcit: „Brent a atins luni cel mai înalt nivel înregistrat de cineva în ultimii ani. Brent a scăzut puternic, a crescut încet și apoi a fost doborât din nou marți. Săracul Brent, avut parte de o perioadă foarte grea în ultima vreme”. Denumirea țițeiului, însă, vine dintr-un loc neașteptat, scrie CNN.
Pentru cei care nu au obiceiul de a urmări piețele petroliere sau tranzacționarea cu mărfuri, „Brent”, sau țițeiul Brent, se referă de obicei la prețul de referință al țițeiului cel mai utilizat de cumpărători și vânzători din întreaga lume. Brent, care stabilește prețul pentru cea mai mare parte a petrolului tranzacționat la nivel mondial, este considerat standardul global. West Texas Intermediate, sau WTI, este un alt preț de referință utilizat pentru țițeiul american.
Însă prețurile petrolului sunt complicate, poate chiar mai complicate decât Brent. Războiul din Iran nu face decât să amplifice confuzia.
În primul rând, țițeiul Brent a fost inițial numele petrolului extras de Shell UK din câmpul său petrolier submarin Brent, o societate mixtă cu Esso, situată în largul coastei de nord-est a Insulelor Shetland din Marea Britanie. Câmpul petrolier a fost numit, la rândul său, după „gâsca Brent”, conform convenției Shell UK de a-și denumi câmpurile petroliere după o secvență alfabetică a păsărilor acvatice. Brent, descoperit în 1971, a fost precedat de Auk și urmat de Cormorant.
Gâsca brent, cunoscută și sub numele de gâscă brant sau pur și simplu brant, este o pasăre acvatică mică, cu gât scurt, care vizitează coastele britanice iarna. O teorie îndelungată, dar nedemonstrată lexicografic, susține că, cu secole înainte de asocierea sa arbitrară cu combustibilii fosili, pasărea a fost numită după cuvântul „brand”, adică „firebrand”, pentru culoarea sa fumurie. Deși „brant” era varianta mai comună în anii 1500 și 1600 și rămâne așa în SUA, autorii englezi au început să opteze pentru „brent” în jurul sfârșitului anilor 1700, potrivit Dicționarului Oxford.
De-a lungul anilor, Brent-ul, petrolul, s-a transformat în ceva mai rarefiat și mai abstract decât producția unui singur zăcământ de petrol. Când producția Shell din zăcământul Brent a început să fie tranzacționată pe piață în anii 1980, aceasta a devenit un punct de referință util pentru comercianți și speculanți.
„Originea petrolului Brent din Marea Nordului a facilitat transportul acestuia către Europa, Africa și Orientul Mijlociu”, spune Adi Imsirovic, un comerciant de petrol experimentat și editor al volumului din 2023 „Brent Crude Oil: Genesis and Development of the World’s Great Important Oil Benchmark” (Țiței Brent: Geneza și dezvoltarea celui mai important indicator de referință pentru petrol la nivel mondial).
„Această predictibilitate și vizibilitate au contribuit la stabilirea Brent-ului ca principalul țiței de referință la nivel mondial. Prețul altor tipuri de țiței din întreaga lume este calculat luând ca punct de plecare prețul Brent-ului” spune Imsirovic.
Însă, în jurul anului 1990, odată cu creșterea continuă a cererii de țiței, zăcământul Brent a început să rămână fără petrol, ceea ce a restricționat tranzacționarea. Până atunci însă, Brent nu mai era doar o sursă de materie primă pentru alimentarea automobilelor sau încălzirea locuințelor.
„În jurul său se dezvoltase un complex de piețe de futures și tranzacționare la termen pe petrol, oferind instrumente utile de gestionare a riscurilor industriei petroliere”, spune Liz Bossley, care tranzacționează țiței din 1978 și este în prezent CEO al Consilience Energy Advisory Group.
Exista un stimulent pentru a continua toate acestea, așa că definiția a ceea ce putea fi cumpărat și vândut pe măsură ce Brent se extindea pentru a include noi clase de petrol din diferite câmpuri petroliere din Marea Nordului.
Ultima dintre cele patru platforme ale zăcământului Brent a încetat să funcționeze în 2021. Astăzi, spune Bossley, Brent nu mai este un petrol, ci „un nume de marcă pentru o suită de contracte, scadente, forwards, futures, swap-uri și opțiuni. Este ca Coca-Cola sau Pepsi sau ceva de genul acesta”.
Entitățile Shell, Intercontinental Exchange și S&P Global Energy coordonează diferite elemente ale pieței Brent, spune ea, deși cine o controlează este un subiect de dezbatere.
Cineva care cumpără astăzi un petrolier Brent ar putea primi chiar o livrare de petrol din vestul Texasului, mai degrabă decât din Marea Nordului. Până în 2015, SUA au interzis exporturile propriei producții de țiței.
„Când țițeiul american a intrat în sfârșit pe piața globală, petrolul din prolificele zăcăminte din bazinul Permian din Texas a început să sosească în Europa și în alte regiuni, în timp ce fluxurile de petrol din Marea Nordului care au format Brent au continuat să se diminueze”, spune Bossley.
În loc să abandoneze Brent-ul în favoarea unui nou țiței de referință nord-american, industria a încorporat în complexul Brent în 2023 noul țiței american WTI Midland.
„În prezent, dacă cumperi un contract Brent, în peste 50% din cazuri vei primi WTI Midland”. Deci, Brent este o piață din Marea Britanie? O piață din Norvegia? Nu, sunt șanse mari să fie o piață din SUA, deoarece majoritatea livrărilor sunt WTI Midland”, spune Bossley.
Acum, că o anumită clasă de petrol american face parte din Brent, calitatea acestuia a devenit extrem de variabilă, forțând traderii să ajusteze prețul. Încurcătura transatlantică înseamnă, de asemenea, că statutul Brentului ca referință relativ neutru se schimbă.
„Oamenii care au o opinie politică, au un interes personal, consideră acum Brentul ca fiind ceva ușor diferit față de cum era înainte. Acum este potențial sub controlul domnului Trump”, spune ea.
Însă, în prezent, un set diferit de decizii luate de președintele Donald Trump îl pune pe Brent în dificultate. Ca răspuns la alegerea sa de a lansa ostilități împotriva Iranului, Iranul a amenințat că va ataca orice petrolier care trece prin Strâmtoarea Ormuz, o rută critică prin care se transportă o cincime din petrolul mondial.
Deoarece navele nu pot trece prin canal, rezervoarele de stocare care alimentează navele sunt blocate, astfel încât producătorii de petrol din Golful Persic au încetinit dramatic producția. Scăderea ofertei și teama de restricții viitoare de aprovizionare duc la creșterea prețului benzinei, al biletelor de avion și, în esență, al Brentului.
Bossley este obișnuită cu volatilitatea: a lucrat în industrie pe parcursul Revoluției Iraniene, al războiului Iran-Irak și al invaziei americane în Irak din 2003. Însă, deși Iranul a amenințat adesea că va închide Strâmtoarea Ormuz, aceasta este prima dată în istoria modernă când a făcut acest lucru în mod eficient.
„Chiar dacă Golful Persic nu mai este la fel de mare ca înainte în ceea ce privește aprovizionarea internațională cu petrol, este încă al naibii de mare. Și dacă pierzi aproximativ 20% din aprovizionare, prețul va exploda”, spune ea.
Patrick De Haan, șeful departamentului de analiză petrolieră de la Gas Buddy, a spus-o astfel: „Este un fel de licitație pe eBay. Există o cantitate finită de petrol; cel care oferă cel mai mult câștigă. Iar țările cele mai expuse riscului din cauza Strâmtorii Ormuz sunt cele care sunt mai disperate să majoreze prețul petrolului pentru că au nevoie de el, ceea ce îi obligă apoi pe toți ceilalți să plătească mai mult.”
În timp ce administrația Trump încearcă să atenueze creșterea prețurilor petrolului, există speculații cu privire la posibilitatea ca SUA să acceseze Rezerva Strategică de Petrol (SPR), cea mai mare rezervă de țiței de urgență din lume. Până acum, oficialii au declarat că Casa Albă nu ia în considerare acest lucru.
Bossley spune că este probabil ca petrolul din Rezerva Strategică de Petrol să nu fie de aceeași calitate ca WTI Midland și să nu facă parte din piața Brent, dar ar putea fi transportat prin conducte către aceleași terminale și amestecat cu petrolul aprobat pentru Brent. Dacă se întâmplă acest lucru, spune ea, „o cantitate imensă de Brent s-ar putea pierde”.
„Dacă SPR-ul este eliberat, de unde este eliberat? Și dacă este eliberat, având în vedere alitatea sa atât de diferită de cea a exportatorului Permian Basin West Texas Intermediate din Midland, înseamnă că WTI nu mai poate face parte din Brent?”, spune ea.
Ştiri video recomandate
