Antena 3 CNN Externe Premiul Nobel pentru Fizică 2013 le-a fost acordat cercetătorilor Peter Higgs şi François Englert pentru descoperirea bosonului "Higgs"

Premiul Nobel pentru Fizică 2013 le-a fost acordat cercetătorilor Peter Higgs şi François Englert pentru descoperirea bosonului "Higgs"

Premiul Nobel pentru Fizică 2013 le-a fost acordat cercetătorilor Peter Higgs şi François Englert pentru descoperirea bosonului "Higgs"
08 Oct 2013   •   13:49
Fizicienii Peter Higgs şi François Englert au câştigat Premiul Nobel pentru Fizică 2013, a anunţat, marţi, la Stockholm, Academia regală suedeză.

Laureaţii au primit această distincţie pentru cercetările care au dus la explicarea originii maselor particulelor şi, implicit, la descoperirea existenţei particulei fundamentale denumite "bosonul Higgs".

Fizica a fost primul domeniu pe care l-a menţionat Alfred Nobel în testament pentru premiu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, mulţi o considerau regina ştiinţelor, iar cercetările lui Nobel au fost strâns legate de fizică, scrie nobelprize.org.

Din 1901 până în 2012 au fost acordate 106 premii Nobel pentru Fizică. De 47 de ori premiul a fost decernat unei singure persoane. Până acum au existat doar două femei laureate şi un singur om de ştiinţă, John Bardeen, a primit premiul pentru Fizică de două ori.

Cel mai tânăr laureat, Lawrence Bragg, avea doar 25 de ani când a primit premiul, în 1915, alături de tatăl său. Vârsta medie a laureaţilor în domeniul fizicii este de 55 de ani.

×
Subiecte în articol: Premiul Nobel
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close