Antena 3 CNN Externe Preşedintele Comisiei Europene şi şeful BEI cer majorarea capitalului băncii cu 10 miliarde de euro

Preşedintele Comisiei Europene şi şeful BEI cer majorarea capitalului băncii cu 10 miliarde de euro

Preşedintele Comisiei Europene şi şeful BEI cer majorarea capitalului băncii cu 10 miliarde de euro
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    21 Iun 2012   •   19:26

Preşedintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, şi cel al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Werner Hoyer, au susţinut, joi, majorarea capitalului instituţiei financiare cu 10 miliarde de euro pentru finanţarea unor proiecte mari de investiţii.

"Pentru a restaura încrederea în Europa, avem nevoie de reforme şi investiţii. O creştere cu 10 miliarde de euro a capitalului BEI poate debloca investiţii de 18 ori mai mari", a afirmat Barroso într-un comunicat, potrivit AFP.

Majorarea va permite BEI să acorde în trei ani împrumuturi de 60 de miliarde de euro şi să favorizeze astfel deblocarea a până la 180 de miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în sectoare majore ale economiei europene, au explicat Barroso şi Hoyer într-o scrisoare adresată liderilor europeni.

Barroso şi-a exprimat speranţa că această contribuţie decisivă la creşterea economică şi generarea de locuri de muncă va atrage susţinerea statelor membre într-un moment crucial pentru economia europeană.

Subiectul va fi discutat la summitul liderilor europeni care va avea loc pe 28-29 iunie.

BEI se află în centrul discuţiilor europene referitoare la mijloacele de relansare a creşterii economice.

Dacă va fi aprobată, majorarea capitalului va fi realizată prin contribuţiile celor 27 de state membre, în funcţie de mărimea economiilor. Contribuţiile celor mai mari patru ţări, Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, nu vor putea depăşi 17% din total.

În cazul Franţei, această contribuţie va fi de 1,7 miliarde de euro.




×
Subiecte în articol: BEI José Manuel Barroso bani
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close