Antena 3 CNN Externe Președintele Poroşenko cere intervenţia statelor NATO, în conflictul cu Rusia

Președintele Poroşenko cere intervenţia statelor NATO, în conflictul cu Rusia

Președintele Poroşenko cere intervenţia statelor NATO, în conflictul cu Rusia
29 Noi 2018   •   08:49

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a solicitat statelor membre al Alianţei Nord-Atlantice să trimită nave în Marea Azov, acolo unde Rusia ţine sechestrate trei ambarcaţiuni militare ucrainene care au vrut să treacă din Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci, în apropierea regiunii disputate Crimeea, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

”Germania este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri şi sperăm că statele NATO sunt pregătite să trimită nave în Marea Azov pentru a susţine Ucraina şi a oferi securitate", a declarat liderul de la Kiev într-un interviu publicat joi de cotidianul german Bild.

NATO, din care Ucraina nu face parte, în este partener al organizaţiei, a îndemnat Rusia să repatrieze navele şi echipajele celor trei nave ucrainene.

Poroşenko a mai afirmat că "singura limbă pe care (Putin) o înţelege este solidaritatea lumii occidentale" şi a solicitat introducerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei.

Citește și: Ucraina impune legea marţială după ce Rusia a atacat trei nave în Marea Neagră

"Nu putem accepta politicile agresive ale Rusiei. Prima oară a fost Crimeea, apoi estul Ucrainei, acum vrea Marea Azov", a adăugat Poroşenko, care l-a acuzat pe Vladimir Putin că se consideră "împărat rus".

Citește și: Rusia și Ucraina, îndemnate la dialog. Legea marțială intră în vigoare în Ucraina

Incidentul a avut loc în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov. Ucraina susţine că a avertizat Rusia că navele sale vor trece prin zonă, în drum spre portul Mariupol, aflat într-o regiune de conflict.

 

Forţele navale ucrainene au anunţat că forţele speciale ruse au capturat trei dintre navele lor în Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP, precizând că doi marinari ucraineni au fost răniţi în incident.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko "a denunţat un act agresiv al Rusiei vizând o escaladare premeditată" în această zonă şi a convocat în cursul serii cabinetul său militar, potrivit unor comunicate oficiale.

×
Subiecte în articol: conflict Rusia
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close