
Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat, joi, la scurt timp după ce omologul rus, Vladimir Putin, s-a declarat favorabil unei încetări a focului în Ucraina "cu unele nuanțe", relatează presa internațională.
Trump, care s-a întâlnit în Biroul Oval cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, a spus că Putin „a făcut o declarație foarte promițătoare, dar care nu a fost completă”.
El s-a declarat dispus să discute cu președintele rus pentru a asigura o încetare a focului și a afirmat că i-ar plăcea să se întâlnească cu omologul său
„Dar trebuie să terminăm repede. Sperăm că Rusia va face ceea ce trebuie”, a adăugat el.
„Ce se întâmplă între Ucraina și Rusia vrem să înceteze”, a continuat președintele american, estimând, pe de altă parte, că „lucrurile merg bine în Rusia”, pe fondul a ceea ce el a numit „discuții foarte serioase cu Putin” și alți oficiali.
Trump: Multe lucruri au fost deja discutate în ceea ce privește un acord între Rusia și Ucraina. Am discutat chestiuni teritoriale
La întâlnirea cu Mark Rutte, Trump a dezvăluit elemente din negocierile privind încetarea focului, spunând că „au fost discutate o mulțime de subiecte individuale”.
„Știi, nu am lucrat în întuneric. Am discutat... legat de teritoriul ucrainean și de porțiunile care vor fi păstrate și despre cele care vor fi pierdute și toate celelalte elemente ale unui acord final. Este implicată o centrală electrică. Știi, o centrală foarte mare implicată. Cine va primi centrala? Cine va primi asta sau asta?
Nu este un proces ușor. Dar faza 1 este încetarea focului.
Am discutat despre concepte legate de teritoriu, pentru că nu vrei să pierzi timpul cu încetarea focului, dacă nu va însemna nimic. Așa că am spus: uite, asta este ceea ce poți obține, iar asta este ceea ce nu poți obține.
Ei discută despre NATO și toată lumea știe care este răspunsul la asta. Cunoașteți acest răspuns de 40 de ani, în mod corect.
Deci, multe detalii ale unui acord final au fost de fapt discutate. Acum vom vedea dacă Rusia este sau nu dornică să negocieze, iar dacă nu sunt, va fi un moment foarte dezamăgitor pentru lume”, a conchis Donald Trump.
El a susținut că are o pârghie de presiune asupra Rusiei, dar nu a vrut să spună în ce constă aceasta.
Trump: Relația între SUA și aliații europeni în NATO este nedreaptă
La discuțiile de la Casa Albă cu Mark Rutte, Trump a comentat, de asemenea, cooperarea transatlantică dintre SUA și aliații europeni în chestiuni de securitate, calificând-o drept „nedreptă”.
„Suntem de cealaltă parte a oceanului, în timp ce ei sunt dincolo”, a subliniat Donald Trump.
Președintele SUA a reluat vechile sale critici legate de contribuția insuficientă a membrilor europeni ai NATO, lăudând Polonia pentru alocările din PIB superioare altor aliați.
Trump și-a apărat vechile comentarii în care spunea că SUA nu-i vor apăra pe membrii NATO care nu plătesc suficient.
„Dacă nu spuneam asta, nimeni nu ar fi plătit”, a susținut el, invocând date care ar demonstra că statele membre ale alianței militare și-au sporit, între timp, cheltuielile.
Secretarul general al NATO: Membrii alianței sunt în urma Rusiei și Chinei la producția de arme
Membrii NATO sunt în urmă în urma Rusiei și Chinei când vine vorba de producerea de armament, a declarat joi la Casa Albă secretarul general al alianței miliare, Mark Rutte.
„Trebuie să producem mai multe arme. Nu producem suficient. Nici în SUA, nici în Europa. Suntem în urmă la o comparație cu rușii și chinezii”, a spus Rutte în timp ce stătea lângă președintele Donald Trump la Biroul Oval.
„Statele Unite ale Americii au o industrie de apărare puternică, dar trebuie făcut mai multe pentru a intensifica” producția, a adăugat el.