Antena 3 CNN Externe Prima reacție de la Kiev, după drona căzută în Bulgaria. Ambasadoarea Ucrainei a fost convocată la MAE bulgar

Prima reacție de la Kiev, după drona căzută în Bulgaria. Ambasadoarea Ucrainei a fost convocată la MAE bulgar

R.M.
1 minut de citit Publicat la 21:21 08 Aug 2026 Modificat la 21:52 08 Aug 2026
drona
Nici România, nici Bulgaria nu au detectat drona care a explodat la 100 de metri de graniță, pe traseul Coridorului Vertical de Gaze. FOTO: Getty Images

Ucraina a reacționat în urma prăbuşirii unei drone sâmbătă în apropierea graniţei cu România şi a unei conducte strategice de gaze. Armata ucraineană nu a direcţionat în mod deliberat nicio aeronavă către Bulgaria”, au transmis oficialii. De asemenea, ambasadoarea ucraineană a fost convocată la Ministerul de Externe al Bulgariei.

„Suntem în contact strâns cu partea bulgară pentru a clarifica circumstanţele", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghi Tîhîi, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Putem afirma cu certitudine că armata ucraineană nu a direcţionat în mod deliberat nicio aeronavă către Bulgaria", a adăugat el, fără a confirma oficial dacă drona era într-adevăr ucraineană.

De asemenea, șefa diplomaţiei bulgare Velislava Petrova a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbuşirii dronei.

Anterior, Ministerul bulgar al Apărării precizase că dispozitivul era un tip de dronă "utilizat pe scară largă de forţele armate ucrainene", adăugând imediat că "în prezent, nu există indicii că ar fi fost vorba despre un incident deliberat".

Întâlnirea nu poate avea loc înaintea zilei de luni deoarece ambasadoarea Olesea Ilaşciuk se află în prezent la Kiev, a precizat echipa ministrului bulgar de externe.

Drona, ale cărui resturi au fost găsite sâmbătă, „a explodat în imediata vecinătate a punctului de trecere a frontierei Kardam, la graniţa cu România”, la „1.000 de metri” de o staţie de comprimare a gazoductului Trans-Balcanic, anunţase premierul bulgar Rumen Radev.

Prăbuşirea dronei pe un câmp de floarea-soarelui nu a provocat victime. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close