Antena 3 CNN Externe Pro-rușii fac promisiuni de basm înainte de alegerile din Moldova: Gaz gratis, salarii uriașe și un trai mai bun decât în Elveția

Pro-rușii fac promisiuni de basm înainte de alegerile din Moldova: Gaz gratis, salarii uriașe și un trai mai bun decât în Elveția

I.C.
1 minut de citit Publicat la 11:11 21 Sep 2025 Modificat la 15:52 21 Sep 2025
GettyImages-2223183170
A mai rămas o săptămână până la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Foto: Getty Images

A mai rămas o săptămână până la alegerile parlamentare din Republica Moldova, iar în lipsa unor proiecte de țară, partidele pro-ruse aleg calea populismului. Promisiuni spectaculoase, greu de crezut, dar eficiente electoral: gaz gratis, salarii uriașe sau chiar o Moldovă mai dezvoltată decât Elveția.

În Republica Moldova promisiunile populiste devin tot mai frecvente în campaniile electorale, mai ales cu doar câteva zile înainte de alegeri. Partidele pro-ruse folosesc mesaje atractive, precum gaz gratuit pentru toți sau salarii mari peste noapte pentru a atrage electoratul, chiar dacă aceste promisiuni sunt greu de realizat în practică. 

Un exemplu este Partidul Șor, condus de Ilanșor, care în trecut a promis gaz gratuit pentru toți cetățenii și transformarea țării într-o „Elveție modernizată”. Astfel de declarații creează așteptări mari în rândul populației, dar pun presiune pe un buget deja fragil și riscă să adâncească problemele economice. 

Este o rețetă testată și în România de AUR, care a promis case la 35.000 de euro, pentru ca apoi să recunoască faptul că a fost doar un artificiu de marketing.

Experții atenționează că populismul are mai multe fațete. Politicienii se prezintă drept oameni simpli din popor, critică guvernarea și se prezintă ca singura soluție pentru ieșirea din criză. Aceștia exagerează problemele economice și sociale și promit soliții rapide, fără să prezinte planuri realiste de implementare.

Sociologii spun că astfel de strategii funcționează mai ales în rândul alegătorilor care se simt neglijați sau nesiguri din punct de vedere economic. Populismul atrage atenția, generează emoții și mobilizează susținători, dar poate avea consecințe negative pe termen lung dacă promisiunile nu sunt realizate. 

În acest context, specialiștii recomandă cetățenilor să fie critici, să verifice istoricul partidelor și resursele reale disponibile pentru implementarea proiectelor promise. 

Alegerile se apropie, iar fiecare vot contează, de aceea, informarea corectă și analiza atentă a ofertelor electorale devine esențială pentru a evita efectele unei guvernări bazate doar pe lozinci populiste.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare de la Chișinău, doar trei partide ar urma să intre în forul Legislativ al Moldovei. Pe primul loc se situează partidul Maiei Sandu, PAS.

Citește și: Alegeri parlamentare în Republica Moldova: Unde vor putea vota cetățenii aflați în România

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close