Antena 3 CNN Externe Proteste în Iran: Guvernul dă câte șase euro pe lună pentru fiecare cetățean

Proteste în Iran: Guvernul dă câte șase euro pe lună pentru fiecare cetățean

A.I.
1 minut de citit Publicat la 23:02 04 Ian 2026 Modificat la 23:31 04 Ian 2026
protestatari in Teheran
Protestatari în Teheran. Sursă: Profimedia Images

Guvernul iranian a anunţat, duminică, un ajutor financiar lunar în valoare de aproximativ șase euro pentru fiecare cetățean.

Ajutorul ar urma să fie acordat timp de patru luni, iar decizia autorităților de la Teheran vine la o săptămână după o mişcare amplă de protest, declanşată inițial de degradarea nivelului de trai, dar care s-a transformat în scurt timp într-o acțiune de contestare a regimului la nivel național, informează AFP, citată de Agerpres.

"Fiecare persoană va primi pe lună câte un milion de de tomani (sau 10 milioane de riali, circa şase euro, n.r.). Această sumă va fi creditată în contul personal al cetățenilor timp de patru luni", a declarat a televiziunea de stat Fatemeh Mohajerani, purtătoarea de cuvânt a guvernului iranian.

Acest ajutor vizează "să reducă presiunea economică asupra populaţiei", a precizat ea.

În Iran, o ţară cu 86 de milioane de locuitori, salariul mediu este de circa 170 de euro pe lună, iar salariul minim, aproximativ 85 de euro pe lună.

În condițiile hiperinflației, majoritatea iranienilor îşi plătesc cumpărăturile zilnice mai degrabă cu telefoanele sau cu cardul, decât cu bani lichizi.

Unde au ajuns protestele din Iran, la o săptămână de la declanșarea lor

Mişcarea anti-regim din Iran, legată iniţial de costul de trai, a început pe 28 decembrie la Teheran, unde numeroşi comercianţi şi-au închis magazinele, după o prăbușire catastrofală la rialului la un curs de 1,42 milioane de unități pentru un dolar american.

Ulterior, protestele, la care s-au alăturat studenții din universități, au adoptat revendicări politice, inclusiv plecarea ayatollahului Khamenei și a guvernului considerat corupt și incompetent.

Această mişcare s-a făcut simţită în circa 40 de oraşe, situate în principal în vestul țării. 

Cel puţin 12 persoane, printre care membri ai aparatului de securitate, au fost ucise în urma confruntărilor între manifestanți și forțele de ordine, potrivit unui bilanţ bazat pe surse neoficiale și semi-oficiale.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close