Antena 3 CNN Externe Reacția SUA după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: Avem încredere în investigațiile privind influența străină

Reacția SUA după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: Avem încredere în investigațiile privind influența străină

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 08:21 07 Dec 2024 Modificat la 11:29 07 Dec 2024
Blinken Abaca
Secretarul de stat american al SUA, Antony Blinken. Sursă foto: hepta / Abaca Press

Departamentul de Stat al SUA a reacționat după decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale, declarând sprijin pentru poporul român și încredere în instituțiile și procesele democratice ale țării, inclusiv în investigațiile privind „influența străină malefică”. Washingtonul a făcut apel la calm și la respectarea „ordinii constituționale a României”, subliniind necesitatea evitării „amenințărilor cu violența și intimidării”.

Departamentul de Stat spune că „a luat act” de decizia Curţii Constituţionale a României cu privire la alegerile prezidenţiale din România. „Statele Unite îşi reafirmă încrederea în instituţiile şi procesele democratice ale României, inclusiv în investigaţiile privind influenţa străină”, se arată în declaraţie.

„Integritatea alegerilor din România este primordială pentru democraţia greu câştigată de români”, punctează diplomaţia de la Washington.

„Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situaţie fără precedent privind integritatea alegerilor sale. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voinţa democratică a poporului român şi sunt lipsite de influenţe străine răuvoitoare menite să submineze corectitudinea alegerilor lor”, subliniază Departamentul de Stat în declaraţia sa. „Poporul român este cel care decide pe cine alege. Nici o altă ţară sau actor străin nu are acest drept”, mai spune Departamentul de Stat.

În finalul declaraţiei sale, Departamentul de Stat „face apel la toate părţile să susţină ordinea constituţională a României” şi să se angajeze într-un proces democratic „paşnic, lipsit de ameninţări cu violenţa şi intimidare şi care să reflecte voinţa democratică a poporului român”.

„Suntem îngrijorați de raportul CSAT”

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar putea fi câștigate de un candidat pro-rus care a anunțat că nu va respecta angajamentele NATO și că va naționaliza companiile din țară. Departamentul de stat american amintește și de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în alegeri și avertizează că Parteneriatul Strategic cu România este în pericol.

„Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român, iar Statele Unite nu interferează cu acest proces.

Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice menite să influențeze integritatea procesului electoral din România.

Informațiile la care se face referire în raport ar trebui să fie pe deplin investigate pentru a asigura integritatea procesului electoral al României. 

Statele Unite apreciază contribuția României ca un puternic aliat în NATO și partener în Uniunea Europeană.

Progresul câștigat cu greu de ancorare în comunitatea transatlantică al României nu poate fi întors de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianțele sale occidentale. Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securității, în timp ce o decizie de restricționare a investițiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România.

Printr-un parteneriat de durată, am făcut progrese importante în cooperarea noastră în domeniul apărării și parteneriatului economic și am făcut pași către călătoriile fără viză. Vom continua să lucrăm împreună pentru a păstra securitatea națiunilor noastre și prosperitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”, transmite departamentul de stat american.

×
x close