Antena 3 CNN Externe Referendumul din Crimeea este o "farsă", apreciază William Hague

Referendumul din Crimeea este o "farsă", apreciază William Hague

Referendumul din Crimeea este o "farsă", apreciază William Hague
16 Mar 2014   •   22:29

Marea Britanie a condamnat duminică referendumul din Crimeea privind alipirea la Rusia, calificându-l o "farsă", şi refuză să recunoască rezultatul său, informează AFP.
   
Secretarul Foreign Office, William Hague, a apreciat, într-o intervenţie avută cu o zi înaine de o reuniune a miniştrilor de Externe din UE, că referendumul reprezintă o încălcare a Constituţiei ucrainene.
   
"Nimic din modul de desfă?urare a referendumului nu ne poate convinge că este vorba despre un exerciţiu legitim", a spus el, potrivit unui comunicat al Foreign Office.
   
"Este o farsă a practicii democratice", a subliniat Hague.
   
"Regatul Unit nu recunoaşte nici referendumul, nici rezultatul său, aşa cum a făcut-o majoritatea comunităţii internaţionale", a adăugat el.
   
Ministrul britanic de Externe i-a îndemnat pe colegii săi din UE să sprijine măsuri care să transmită "un semnal puternic Rusiei şi să-i spună că această sfidare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei va avea consecinţe economice şi politice".
   
Cetăţenii ucraineni din Crimeea au aprobat cu 93%, duminică, alipirea peninsulei la Rusia, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne de către Institutul pentru Cercetări Politice şi Sociologice al Republicii Crimeea.
 

×
Subiecte în articol: william hague referendum Crimeea farsa
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close