Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a retras formal titlul de prinț fratelui său, Andrew, care va fi de acum doar Andrew Mountbatten-Windsor, purtând numele de familie unit al părinților săi, relatează Sky News.
Andrew a rămas fără titlul de prinț, pe care-l primise de la naștere, dar și apelativul de „Alteță Regală”. Documentele prin care Andrew rămâne fără titlul princiar au fost publicate de Oficiul Coroanei în Gazetă, actul de înregistrare publică oficială al Regatului Unit.
„Regele a aprobat scrisorile oficiale, datate 3 noiembrie 2025, prin care se declară că Andrew Mountbatten Windsor nu va mai avea dreptul și nu se va mai bucura de titlul de «Alteță Regală» și demnitatea titulăr de «Prinț»”, se arată în documentul semnat de suveranul britanic.
Decizia regelui britanic de a-l scoate, practic, pe Andrew din Casa Regală și de a-i lua titlul de prinț dar și alte titluri nobiliare, precum cel de duce de York, este o urmare a scandalului în care Andrew a implicat casa regală. Andrew a avut legături cu pedofilul Jeffrey Epstein și este urmărit de ani de zile de acuzații de abuz sexual. El a negat constant aceste acuzații, în ciuda numeroaselor dovezi.