Antena 3 CNN Externe Ultimul drum al reginei Elisabeta a II-a | Ce nu s-a văzut în transmisiunile de la tv

Ultimul drum al reginei Elisabeta a II-a | Ce nu s-a văzut în transmisiunile de la tv

Aproximativ un milion de persoane au fost luni pe străzile Londrei pentru a-și lua rămas bun de la regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Mulți români care purtau doliu și-au arătat susținerea față de poporul britanic și au adus un ultim omagiu reginei.

Ultimul drum al reginei Elisabeta a II-a | Ce nu s-a văzut în transmisiunile de la tv
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Sep 2022   •   17:44

Update 20:00 Cum va arăta Marea Britanie în era Regelui Charles al III-lea

"Am văzut împreună un ceremonial impecabil fără niciun fel de sincopă.

În privința așteptărilor despre viitor lucrurile sunt destul de complicate pentru că senzația mea a fost ca să continue ceea ce a făcut Regina Elisabeta a II-a, dar în același timp se aşteaptă şi la schimbări, la modernitate.

Va fi greu ca Regele Charles al III-lea care are o personalitate complet diferită, să aibă același gen de atitudine extrem de prezentă, dar şi prezentă a Reginei Elisabeta", a spus Maria Coman, trimis special Antena 3 la Londra. 

Update 19:20: Amănuntele neștiute de la funeraliile Reginei. Cum s-au văzut din culise

"Oamenii au stat la coadă şi 20 de ore. Cred că britanicii au tratat-o pe Elisabeta a II-a ca pe un membru al familiei şi toţi au venit şi au spus că e o datorie.

Şi dacă ea şi-a făcut datoria faţă de ei, atunci şi ei pot să facă acest lucru ca să vină să îi mulțumească.

Același lucru l-au spus şi românii ceea ce mi s-a părut emoţionant si semnificativ şi arată cum ni se schimbă şi nouă mentalitățile pentru că în ţară noi nu avem dorinţa şi răbdarea de a face lucrurile la capăt şi aşa cum sunt rânduite", a spus Maria Coman, trimis special Antena 3 la Londra. 

La ceremonia de înmormântare a reginei Elisabeta a II-a, desfășurată în cursul zilei de luni, la Londra, au participat 2000 de invitați. O mare parte dintre cei care s-au aflat în catedrală în această dimineață au fost oficiali veniți din întreaga lume: prinți, prințese, conți, contese, moștenitori ai familiilor regale, președinți și prim-miniștri.

Printre ei s-au numărat și președintele Klaus Iohannis și soția sa, principesa Margareta, principele Radu și principesa Elena alături de soțul acesteia, Alexander Nixon.

După ce slujba de înmormântare s-a finalizat, cortegiul funerar a plecat din Londra în aplauze, pe un drum presărat cu flori.

Au fost mulți români și în serviciile care au pregătit aceste ceremonii și care au vrut să participe la ceremonia înmormântare.

Momentele de la Castelul Windsor acolo unde va fi înmormântata regina vor fi unele private și poate va fi acel timp acordat în sfârșit familiei, pentru a-și plânge, mama, bunica, străbunica în liniște, deoarece în aceste două săptămâni au fost doar ceremonii de stat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close