Antena 3 CNN Externe Rusia: Centrala nucleară iraniană ar putea declanşa un nou dezastru de tipul Cernobîl

Rusia: Centrala nucleară iraniană ar putea declanşa un nou dezastru de tipul Cernobîl

Rusia: Centrala nucleară iraniană ar putea declanşa un nou dezastru de tipul Cernobîl
Sursa foto: Foto: abc.net.au
17 Ian 2011   •   20:54

Oficiali ruşi din domeniul nulcear au lansat avertismente în privinţa posibilităţii ca Iranul să se îndrepte spre un nou dezastru nuclear de tipul celui de la Cernobîl. Experţii ruşi susţin că reactoarele iraniene de la Bushehr sunt în pericol din cauza pagubelor produse de virusul Stuxnet, relatează Telegraph.co.uk, care citează informaţii ale servicilor de securitate vestice.

Specialiştii ruşi din domeniul nuclear oferă asistenţă tehnică Iranului, care încearcă să activeze prima centrală nucleară a ţării. Însă ei s-au declarat foarte îngrijoraţi de computerele centralei, serios afectate de virusul Stuxnet, care a fost descoperit anul trecut şi despre care se crede că ar fi fost un atac cibernetic orchestrat de Statele Unite şi Israel.

Oamenii de ştiinţă ruşi au avertizat Kremlinul, conform rapoartelor serviciilor secrete vestice, că s-ar putea confrunta cu “un nou Cernobîl” dacă vor fi siliţi să respecte termenele limită impuse de Iran pentru activarea complexului nuclear în această vară.

După decenii de întârzieri ale proiectului, care a luat startul în anii 1970 mulţumită şahului iranian de la acea vreme, liderii iranieni cer acum oamenilor de ştiinţă să deschidă centrala nucleară anul acesta. Ei susţin că orice întârziere ar constitui o lovitură la adresa prestigiului internaţional al Iranului.

Bushehr ar trebui să producă electricitate pentru Iran din toamna acestui an, cu ajutorul tehnicienilor ruşi.

Ali Akbar Salehi, ministrul de Externe iranian, care este şi şeful Organizaţiei Atomice a ţării, a respins, la începutul acestei luni, afirmaţiile că deschiderea centralei Bushehr va fi amânată.

“Respingem toate zvonurile bazate pe afirmaţiile Vestului, că virusul Stuxnet a produs pagube centralei nucleare”, a spus el.

Totuşi, tehnicienii ruşi care lucrează la centrală sunt acum foarte îngrijoraţi de superficialitatea cu care priveşte Iranul siguranţa nucleară. Astfel, ei încearcă să convingă Kremlinul să amâne activarea centralei până la sfârşitul acestui an, pentru a putea fi evaluate pagubele produse de Stuxnet sistemelor de operare ale computerelor.

×
Subiecte în articol: Cernobîl
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close