Antena 3 CNN Externe După incidentul cu submarinul american, Rusia anunță că e gata să deschidă focul asupra navelor străine. Decizia, luată la cel mai înalt nivel

După incidentul cu submarinul american, Rusia anunță că e gata să deschidă focul asupra navelor străine. Decizia, luată la cel mai înalt nivel

Rusia este pregătită să deschidă focul asupra navelor şi submarinelor străine care intră ilegal în apele sale teritoriale

După incidentul cu submarinul american, Rusia anunță că e gata să deschidă focul asupra navelor străine. Decizia, luată la cel mai înalt nivel
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Feb 2022   •   13:17

Afirmația a fost făcută luni de un reprezentant de rang înalt al forțelor armate ruse, citat de agenția Interfax.

Orice asemenea decizie va fi adoptată însă la ''cel mai înalt nivel'', a precizat ofițerul rus.

Armata Moscovei a anunțat, sâmbătă, că a folosit ''mijloace adecvate'' pentru a forța un submarin american să părăsească apele rusești din Orientul Îndepărtat, după ce submersibilul ar fi ignorat o solicitare a Rusiei de a părăsi zona.

Submarinul a fost detectat în apropierea insulelor Kurile, în timp ce Rusia efectua exerciții navale.

În replică, SUA au negat că au desfășurat operațiuni militare în apele teritoriale rusești.

Acest incident intervine într-o perioadă când Occidentul avertizează asupra iminenței unei invazii ruse în Ucraina.

Rusia, care a constituit în ultimele luni un dispozitiv militar masiv, de peste 100.000 de soldați și tehnică de luptă, la frontiera cu Ucraina, neagă o astfel de intenție, dar cere garanții de securitate din partea SUA și a NATO.

Săptămâna trecută, prin declarații făcute de președintele Joe Biden, de secretarul de stat Antony Blinken și de alți oficiali, Washingtonul a atras atenția că forțele militare ruse ar putea invada Ucraina ''în orice moment''.

În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și ulterior a alimentat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a condus la o serie de sancțiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialități şi entități ruse.

Foto: Fregata rusă Minsk în tranzit prin strâmtoarea Dardanele, 8 februarie 2022

×
Subiecte în articol: Rusia nave străine submarin
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close