Antena 3 CNN Externe Sancţiunile împotriva Moscovei s-ar putea extinde în domeniul MILITAR

Sancţiunile împotriva Moscovei s-ar putea extinde în domeniul MILITAR

Sancţiunile împotriva Moscovei s-ar putea extinde în domeniul MILITAR
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Mar 2014   •   11:46
Sancţiunile occidentale adoptate împotriva Moscovei după alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia ar putea pune în pericol un contract semnat de grupul canadian Bombardier cu compania publică Rostec pentru vânzarea unor avioane şi construcţia unei fabrici de asamblare în Rusia, relatează AFP, conform Mediafax.
Referendumul de duminică din Crimeea şi escaladarea tensiunilor între statele din cadrul G7 şi Rusia cu sancţiuni ţintite au "avut drept efect încetinirea discuţiilor", a anunţat Guy Hachey, directorul diviziei de aeronautică a constructorului Bombardier, citat în cotidianul La Presse vineri.
În vara anului 2013, Bombardier a semnat o scrisoare de intenţie cu Rostec şi cu două firme de leasing pentru vânzarea a 100 de avioane de tip Q400 şi a unor turbopropulsoare de 70 şi 80 de locuri, în valoare de 3,4 miliarde de dolari potrivit preţului de catalog.
Însă capitolul cel mai important şi pe termen lung al contractului prevede construirea unei fabrici de asamblare a acestui avion în regiunea Ulianovsk, pe Volga. În prezent, avioanele de tip Q400 sunt asamblate într-o fabrică a grupului Bombardier din provincia canadiană Ontario.
Canada a adoptat, la fel ca aliaţii săi americani şi europeni, sancţiuni economice şi interdicţii de călătorie împotriva unor oficiali ruşi de rang înalt implicaţi în criza ucraineană.
Vineri, înainte de a pleca în Ucraina, premierul canadian Stephen Harper a publicat o listă cu alţi 14 oficiali ruşi vizaţi de aceste sancţiuni.
 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close