Gheţarii elveţieni se topesc şi îşi dezvăluie totodată secretele. În ultima perioadă, tot mai mulţi alpinişti anunţă descoperirea unor cadavre sau epave de avioane.
Chiar săptămâna trecută, doi francezi au găsit un schelet uman înapropierea uneia dintre cele mai cunoscute cărări pentru drumeţii din sudul Elveţiei. Potrivit autorităţilor locale, ar fi vorba despre o persoană care a murit cândva în anii '70.
O săptămână mai devreme, un alt cadavru mumificat a fost găsit lângă stațiunea Zermatt. În aceeaşi perioadă, un ghid montan a descoperit epava unui avion de mici dimensiuni care a dispărut în 1968. Aeronava încă nu a fost recuperată.
Potrivit experţilor, astfel de descoperiri s-ar putea înmulţi în perioada următoare. Elveţia a trecut deja prin două valuri de caniculă succesive, iar iarna trecută ninsorile au fost relativ puţine.
În iulie, autoritățile i-au sfătuit pe alpiniști să nu urce pe Matterhorn, din cauza temperaturilor neobișnuit de ridicate. În timpul primului val de căldură, altitudinea la care apa a înghețat a fost măsurată la o valoare record de peste 5.000 de metri, comparativ cu nivelul normal de vară de 3.000-3.500 de metri, mai spun autorităţile elveţiene.