Antena 3 CNN Externe Scoicile descoperite în Spania ar putea fi printre cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute. Datează de acum 6.700 de ani

Scoicile descoperite în Spania ar putea fi printre cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute. Datează de acum 6.700 de ani

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 23:45 02 Dec 2025 Modificat la 23:50 02 Dec 2025
colaj cu 2 poze in care apar scoici
Cele 12 trâmbițele din scoici au fost găsite în așezări și mine neolitice din Catalonia, Spania. *Imagini cu caracter ilustrativ. Sursa colaj foto: Getty Images

Cele 12 scoici descoperite în Spania ar putea fi printre cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute, a relatat publicaţia The Guardian. Potrivit declaraţiilor făcute de cercetătorul principal al studiului apărut luni, trâmbițele din scoici produc un sunet asemănător cu cel al cornului francez. Acestea datează de acum 6.700 de ani, au mai precizat experţii.

În Catalonia, în nord-estul Peninsulei Iberice, au fost recuperate 12 scoici care au fost găsite în așezări și mine neolitice. Ele datează din a doua jumătate a mileniului al V-lea și prima jumătate a mileniului al IV-lea î.Hr. (aproximativ 7.000 - 1.700 î.Hr.).

Jurnaliştii de la The Guardian au scris că arheologul, muzicologul și trompetistul profesionist, Miquel López García, a petrecut nenumărate ore ca să scoată acel "sunet caracteristic puternic", iar eforturile lui au dat roade anul trecut, când și-a lipit buzele de opt trâmbițe din scoici. Tonurile acestora, a spus el, pot oferi indicii despre viața oamenilor care locuiau în nord-estul Spaniei acum cel puţin 6.000 de ani.

Pe când era copil, Miquel López Garcíaera fascinat de cochilia de scoică, păstrată în baie, pe care familia tatălui său din regiunea Almería, aflată în sudul Spaniei, o sufla pentru a avertiza sătenii despre creșterea apelor râurilor și apropierea inundațiilor.

Într-un studiu publicat luni în revista Antiquity, cercetătorul principal şi colega lui, Margarita Díaz-Andreu, au transmis că nu toate cele 12 trâmbițele din scoici produc sunete, însă intensitatea sonoră ridicată a celor care o fac poate indica o funcție primară ca dispozitive de semnalizare care au facilitat comunicarea pe distanțe lungi în comunitățile neolitice și ca instrumente muzicale rudimentare.

Faptul că acele cochilii par să fi fost colectate după ce melcii de mare Charonia lampas din interiorul lor muriseră sugerează că au fost adunate în scopuri non-culinare, la fel cum indică utilizarea lor ca trâmbițe prin îndepărtarea vârfului ascuțit al scoicilor.

Scoicile folosite în studiu de Margarita Díaz-Andreu şi Miquel López García au o vechime cuprinsă între 5.000 și 7.000 de ani. Dar cine știe de cât timp trecuse de când aceste unelte nu mai scoteau sunete?

Aceste veşti din Spania vin la mai bine de două luni după ce s-a descoperit cel mai vechi atelier de bijuterii din scoici din Europa – conform oamenilor de ştiinţă din Franţa, acesta a funcţionat în urmă cu 42.000 de ani.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close