Antena 3 CNN Externe Semn rău la Vatican! Porumbeii păcii, eliberaţi de Papă, au fost atacaţi BRUTAL de alte înaripate

Semn rău la Vatican! Porumbeii păcii, eliberaţi de Papă, au fost atacaţi BRUTAL de alte înaripate

Semn rău la Vatican! Porumbeii păcii, eliberaţi de Papă, au fost atacaţi BRUTAL de alte înaripate
Sursa foto: Foto: Reuters
27 Ian 2014   •   11:45

Papa Francisc s-a rugat duminică pentru începerea unui "dialog constructiv" în Ucraina, eliberând doi porumbei albi, simbol al speranţei pentru pace. Aproape imediat, cele două păsări au fost atacate de o cioară şi de un pescăruş.

Într-o procesiune religioasă săptămânală, Suveranul Pontif s-a adresat celor câtorva mii de persoane adunate în Piaţa Sf. Petru din Vatican, spunând că toate gândurile şi rugăciunile sale se îndreaptă spre victimele din Ucraina.

"Mă alătur şi eu rugăciunilor ucrainienilor, pentru cei care şi-au pierdut viaţa acolo şi pentru familiile acestora", a spus Papa.

Sanctitatea Sa şi-a exprimat speranţa pentru "un dialog constructiv între instituţiile administrative şi societatea civilă din Ucraina", sfătuind ambele părţi să evite violenţele. "Spiritul păcii şi căutarea intereselor comune ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea", a ţinut să reamintească pontiful.

Într-un gest simbolic, doi copii, care stăteau lângă Papa Francisc, au eliberat în văzduh doi porumbei albi.

La doar câteva secunde, aceştia au fost atacaţi de alte două păsări, o cioară şi un pescăruş. Până la urmă, porumbeii au reuşit să scape, dar s-au ales cu o jumuleală zdravănă.

×
Subiecte în articol: vatican
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close