Antena 3 CNN Externe Şi-a chinuit copilul timp de 7 ani. Fetiţa avea un tub inserat în stomac, deşi era sănătoasă

Şi-a chinuit copilul timp de 7 ani. Fetiţa avea un tub inserat în stomac, deşi era sănătoasă

Şi-a chinuit copilul timp de 7 ani. Fetiţa avea un tub inserat în stomac, deşi era sănătoasă
Sursa foto: Foto: listelist.com
18 Sep 2015   •   14:25

O femeie din statul american New Jersey a fost dată în judecată pentru că şi-ar fi supus fiica în vârstă de şapte ani unor proceduri medicale de care nu avea nevoie, scrie Fox News.

Femeia de 36 de ani a reuşit să-i covingă pe medici că fetiţa este bolnavă încă de la naşterea copilului, în 2007.

Autoriăţile nu au detaliat procedurile medicale la care fetiţa a fost supusă, însă, potrivit publicaţiei Star-Ledger, copilul avea un tub inserat în stomac.

Potrivit publicaţiilor americane, femeia ar suferi de sindromul Munchausen, o formă de mitomanie asociată cu dificultăţi emoţionale severe, care se exprimă prin dependenţa pacientului de spitalizare cu scopul de a obţine atenţia şi asistenţa personalului medical.


×
Subiecte în articol: New Jersey fetita
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close