Forțele speciale ruse s-au infiltrat printr-o conductă de gaz dezafectată, deplasându-se în acest fel mai mulți kilometri, într-o operațiune menită să-i ia prin surprindere pe soldații ucraineni din regiunea Kursk, din Rusia, ocupată parțial după o incursiune surpriză, vara trecută, relatează Sky News, care citează bloggeri militari ruși.
Imaginile care circulă pe Telegram îi arată pe soldații ruși dintr-o grupară de elită în timp ce se tărăsc prin conductă, în beznă totală, prin conducta de gaze dezafectată din orașul Sudja.
În filmele publicate pe rețelele sociale, soldații pot fi auziți înjurând în rusă și plângându-se de comandanții care i-au trimis în această misiune.
„La dracu', unde naiba suntem, băieți?”, spune unul dintre soldații, în timp ce un altul întreabă în ce direcție „o ia conducta”.
„O să ajungem acolo (n. red. – la Sudja), dar cu indignare, pentru că ne-am săturat de nenorociții de comandanți. Ne-au luat până și nenorocitele de puști”, mai spune un soldat rus.
Alți doi militari ruși sunt văzuți fumând în conductă, în timp ce un altul poartă o mască de gaze.
Soldații au parcurs prin conducte în jur de 15 kilometri. Conducta folosită de ei era până recent funcțională și transporta gaze rusești spre Europa, conform postărilor pe Telegram ale bloggerului militar rus Iuri Podoliaka.
Podoliaka spune că rușii au stat mai multe zile prin conducte înainte de a-i lovi pe ucraineni pe la spate în apropiere de Sudja.
More footage of Russian troops reportedly in the pipeline near Sudzha, including using a handcart and wheelbarrow to transport supplies 6/https://t.co/40gVL4xta9https://t.co/anbMJVMFm2https://t.co/2Cv2YjCCsO pic.twitter.com/LdooGO46CC
— John Hardie (@JohnH105) March 10, 2025
Operațiunea a făcut parte din cele mai recente eforturi ale Rusiei de a recaptura regiunea Kursk, ocupată parțial în cadrul unei surprinzătoare incursiuni ucrainene, vara trecută.
Un alt blogger militar rus, sub pseudonimul „Two Majors”, spune că o luptă mare se poartă în Sudja în aceste zile, după ce forțele speciale ruse au ajuns în zonă prin conducte.
Între timp, armata ucraineană a confirmat, sâmbătă, că soldații ruși au folosit conducta, într-o încercare de a pătrunde în oraș, însă că ei au fost detectați rapid și anihilați cu ajutorul rachetelor, artileriei și dronelor.
„Pierderile dușmanului în Sudja sunt foarte mari”, a mai transmis armata ucraineană.