Antena 3 CNN Externe Sondaj: Pedeapsa cu moartea, susţinută de peste 65% dintre americani

Sondaj: Pedeapsa cu moartea, susţinută de peste 65% dintre americani

Sondaj: Pedeapsa cu moartea, susţinută de peste 65% dintre americani
Sursa foto: camera
14 Oct 2009   •   09:24

Pedeapsa capitală este susţinută de aproximativ două treimi dintre americani. Acesta este rezultatul unui sondaj realizat de institutul Gallup şi citat de AFP.

Tendinţa s-a menţinut încă din anul 1936 când aproximativ 60% dintre americani considerau corectă pedeapsa cu moartea. În anul 1994, s-a înregistrat cel mai mare număr de susţinători ai pedepsei capitale. La acea dată, peste 80% dintre cetăţenii SUA au declarat că sunt în favoarea pedepsei cu moartea.

Sondajul mai arată că aproape jumătate dintre americani consideră că pedeapsa cu moartea nu este acordată destul de des. Numai 24% dintre americani cred că pedeapsa cu moartea este pronunţată suficient de des, în timp ce 20 % cred că ea este pronunţată prea des. Cei mai mulţi dintre susţinătorii pedepsei capitale sunt republicani.

Sondajul a fost realizat cu ajutorul a 1.013 persoane, în perioada 1-4 octombrie. De la începutul anului 2009, 40 de americani au primit pedeapsa capitală.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: pedeapsa cu moartea SUA americani sondaj
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close