Antena 3 CNN Externe Spania anulează contracte de armament cu Israel de aproape 700 de milioane de euro

Spania anulează contracte de armament cu Israel de aproape 700 de milioane de euro

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 20:30 15 Sep 2025 Modificat la 20:30 15 Sep 2025
armata soldati getty
Relațiile dintre Spania și Israel sunt extrem de tensionate. sursa foto: Getty

Guvernul spaniol a anulat un contract în valoare de aproape 700 de milioane de euro pentru achiziția unor lansatoare de rachete de concepție israeliană, în contextul embargoului asupra armelor provenite din Israel, confirmat oficial săptămâna trecută. Informația reiese din documente oficiale consultate de AFP, relatează Agerpres.

Contractul fusese atribuit unui consorțiu de companii spaniole și prevedea cumpărarea a 12 unități SILAM, un sistem de lansare de rachete de înaltă mobilitate dezvoltat pe baza tehnologiei Puls, creat de grupul israelian Elbit Systems, potrivit publicației „Military Balance” a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).

Anularea a fost înregistrată pe platforma oficială spaniolă dedicată contractelor publice într-un document datat 9 septembrie, la o zi după ce premierul Pedro Sanchez anunțase noi măsuri pentru „a pune capăt genocidului din Gaza”, inclusiv „consolidarea juridică” a embargoului privind contractele de armament cu Israelul – embargou aplicat deja de facto în ultimii ani.

Tot pe 9 septembrie, autoritățile spaniole au consemnat și anularea unui alt contract, de 287,5 milioane de euro, care prevedea achiziția a 168 de lansatoare de rachete antitanc ce urmau să fie produse în Spania sub licență israeliană. Această decizie fusese deja semnalată de presă încă din iunie.

Cotidianul La Vanguardia notează că executivul de la Madrid derulează acum un proces amplu de evaluare pentru eliminarea armelor și tehnologiilor israeliene din dotarea forțelor armate spaniole.

Relațiile dintre Spania și Israel sunt extrem de tensionate. În prezent, Israelul nu are ambasador la Madrid, după ce guvernul condus de Pedro Sanchez a recunoscut statul Palestina, în 2024. La rândul său, Spania și-a rechemat ambasadoarea din Israel săptămâna trecută, în urma schimbului de replici dure dintre cele două părți.

Potrivit unui raport al Centrului Delas, un institut de cercetare din Barcelona specializat în securitate și apărare, între începutul războiului din Gaza și primăvara acestui an, Spania a acordat 46 de contracte în valoare totală de peste 1 miliard de dolari unor companii israeliene, conform datelor publice de achiziții.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close