Antena 3 CNN Externe Surse din SUA cred că atentatele de la Paris sunt "opera" Al Qaida, nu a Statului Islamic

Surse din SUA cred că atentatele de la Paris sunt "opera" Al Qaida, nu a Statului Islamic

Surse din SUA cred că atentatele de la Paris sunt "opera" Al Qaida, nu a Statului Islamic
15 Noi 2015   •   12:15

Cu toate că Statul Islamic (SI) a revendicat atentatele de vineri seară din Paris, surse din domeniul aplicării legii din SUA sunt de părere că atacurile - care s-au produs aproape simultan în mai multe locuri, vulnerabile din punct de vedere al securității și foarte aglomerate - sunt mai degrabă "opera" rețelei teroriste Al Qaida, scrie cotidianul american Los Angeles Times, citat de Agerpres.

"Cine a plănuit atentatele? Cine a plătit pentru ele? Asta am vrea să știm", a declarat pentru LA Times o sursă sub rezerva anonimatului, dat fiind că ancheta este în plină desfășurare. Dacă totuși gruparea islamistă Statul Islamic se află în spatele atacurilor de la Paris, atunci acest lucru ar demonstra "o lărgire a orizonturilor" din partea grupării teroriste, cred sursele citate. "Își fac intrarea în Occident și transferă arme și oameni. Iar acest tip de atac reprezintă un semnal de alarmă, dat fiind gradul de sofisticare. O singură persoană, e în regulă. Dar (în cazul unui) grup mai mare care comite atacuri sinucigașe simultane vorbim deja de un cu totul alt nivel", a declarat sursa citată.

Oficiali americani cred că atacurile sinucigașe care au avut loc în timpul meciului amical dintre selecționatele Franței și Germaniei de pe Stade de France, plin de lume, au avut menirea să "trimită un mesaj", pentru că cele două echipe —
Franța și Germania — provin din țări creștine și pentru că președintele francez Francois Hollande era prezent la meci. "Dar în cazul uciderii ostaticilor la sala de spectacole din Bataclan este vorba de măcel. Ideea era să fie uciși cât mai mulți oameni", a declarat o sursă americană.

Sursele citate de LA Times au mai explicat că atacatorii aveau probabil o foarte bună cunoaștere a istoriei și culturii Franței — a Parisului în mod special — și spun că este foarte posibil ca unii dintre ei să fi locuit chiar în capitala Franței. Acest lucru a fost evident din lejeritatea cu care s-au mișcat prin metropolă, susțin sursele citate.

Comunitatea musulmană din Franța se pregătește de posibile represalii, mai scrie LA Times. După atacurile din ianuarie de la Charlie Hebdo, în țară au avut loc numeroase agresiuni care i-au vizat pe musulmani, precum vandalizarea moscheilor. Franța are cea mai mare comunitate de musulmani — 7,5%% — dintre toate țările Europei occidentale.

×
Subiecte în articol: Atentat terorist Paris al Qaida
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close