Antena 3 CNN Externe Ce fac SUA și Ucraina după bombardamentul Rusiei la Odesa

Ce fac SUA și Ucraina după bombardamentul Rusiei la Odesa

Statele Unite lucrează alături de Ucraina la un "Plan B" pentru deblocarea exporturilor de cereale, după ce rușii au bombardat portul Odesa. 

Ce fac SUA și Ucraina după bombardamentul Rusiei la Odesa
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Iul 2022   •   08:46

Planul urmărește scoaterea cerealelor ucrainene din țară, în condițiile în care aproape nimeni nu mai crede că Rusia va respecta acordul de la Istanbul.

 "Nu există nicio posibilitate de a avea încredere în ce spune Vladimir Putin", avertizează Samantha Power, administrator al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

"Lucrăm cu ucrainenii la planul B. Planul B implică transport pe șosele, căi ferate şi râuri, trimiterea de barje, adaptarea sistemului feroviar pentru a fi compatibil cu cel din Europa, astfel încât exporturile să aibă loc cât mai rapid", adaugă ea.

Reacția oficialului american vine după ce Rusia a atacat cu rachete portul Odesa, la mai puțin de 24 de ore de la semnarea unui acord cu ONU pentru crearea de coridoare sigure în vederea transportului cerealelor din Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune, la rândul lui, că bombardamentul arată cum Moscova va găsi întotdeauna o modalitate de a nu pune în aplicare acordul privind cerealele încheiat cu ONU, Turcia şi Ucraina.

Prețul grâului a crescut după atacul rușilor

"Cinicul atac cu rachete al rușilor asupra portului Odesa s-a dovedit a fi o lovitură pentru pozițiile politice ale Rusiei. Dacă oricine din lume poate încă spune că dialogul şi orice fel de acord cu Rusia sunt necesare, să vadă ce se întâmplă", a declarat Zelenski.

Pe 22 iulie, la Istanbul, a fost semnat un acord  pentru deblocarea a trei porturi ucrainene, printre care şi Odesa,  pentru exportul de cereale și alte produse agricole. 

Ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov, și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, au semnat acorduri în oglindă, separat, cu ONU și Turcia.

În contextul incertitudinii privind aplicarea acestei înțelegeri, cotația grâului a crescut la începutul acestei săptămâni.

Foto: bombardament la Odesa, iulie 2022

×
Subiecte în articol: Samanta Power SUA Ucraina Rusia Istanbul
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close