Antena 3 CNN Externe Sute de persoane evacuate de la Galeriile Uffizi din Florenţa în urma unei degajări de fum

Sute de persoane evacuate de la Galeriile Uffizi din Florenţa în urma unei degajări de fum

Aproximativ 400 de persoane au fost evacuate miercuri de la Galeriile Uffizi din Florenţa (centrul Italiei) din cauza unei degajări de fum, deşi pompierii au soluţionat repede problema, iar activitatea la muzeu a revenit la normalitate.

Sute de persoane evacuate de la Galeriile Uffizi din Florenţa în urma unei degajări de fum
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    26 Mai 2021   •   21:02

„Intervenţia rapidă” a pompierilor a soluţionat incidentul, provocat de o avarie la un cazan, care nu a provocat rănirea niciuneia dintre persoanele aflate în interior în acel moment şi nici daune instalaţiilor, a declarat o sursă agenţiei EFE.

Cele 400 de persoane, de la vizitatori şi până la personal al muzeului, au fost evacuate în „patru minute”, iar un sfert de oră mai târziu - timp în care pompierii au făcut controalele necesare - vizitatorii s-au putut reîntoarce la Uffizi, unul dintre cel mai importante muzee din Italia.

În pofida „temerii” provocate între vizitatori de degajarea de fum de la o conductă din aripa de vest, în urma avariei unui cazan, muzeul a precizat că au fost urmate toate protocoalele de securitate. A fost vorba de o anomalie „deplin normală” care nu a provocat niciun risc de incendiu, au precizat sursele.

Galeriile Uffizi din Florenţa, cel mai vizitat muzeu din Italia după Muzeele Vaticanului, şi-au redeschis porţile în luna mai, iar în prima săptămână au primit 21.000 de vizitatori, a declarat directorul muzeului florentin, Eike Schmidt.

×
Subiecte în articol: uffizi florenta evacuare pompieri
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close