Antena 3 CNN Externe Talibanii afgani au eliberat 33 de ostatici

Talibanii afgani au eliberat 33 de ostatici

Talibanii afgani au eliberat 33 de ostatici
23 Iun 2014   •   13:54

Un oficial afgan a declarat că talibanii au eliberat 33 de profesori universitari şi studenţi, răpiţi cu două săptămâni în urmă, în estul ţării.

Mohammad Ali Ahmadi, adjunctul guvernatorului din provincia Ghazni, spune că ostaticii au fost eliberaţi luni dimineaţă, ca urmare a unei medieri intense realizată între liderii triburilor locale şi membrii Crucii Roşii.

Ahmadi adaugă că cei răpiţi, majoritatea profesori universitari, au fost capturaţi în timp ce se deplasau spre Kabul, iar autobuzul în care aceştia se aflau a fost oprit de talibani în districtul Qarabagh.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a confirmat eliberarea celor 33 de persoane printr-o declaraţie remisă presei. Acesta nu a precizat dacă s-a obţinut vreo recompensă în schimbul celor reţinuţi, transmite AP.

×
Subiecte în articol: talibani
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close