Antena 3 CNN Externe Talibanii consideră că SUA au pierdut orice şansă de a instaura pacea în Afganistan

Talibanii consideră că SUA au pierdut orice şansă de a instaura pacea în Afganistan

Talibanii consideră că SUA au pierdut orice şansă de a instaura pacea în Afganistan
Sursa foto: Foto: Video News
11 Sep 2010   •   14:56

Statele Unite au pierdut orice şansă de a instaura pacea în Afganistan şi nu au altă soluţie în afara retragerii necondiţionate, afirmă reprezentaţii talibanilor, într-un comunicat publicat la împlinirea a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, relatează AFP.

"La nouă ani după 11 septembrie şi după ce au încercat toate soluţiile militare posibile în Afganistan, au pierdut orice şansă de a instaura pacea", conform comunicatului.

Statele Unite "nu mai au decât o singură opţiune - retragerea forţelor din Afganistan fără condiţii prealabile", adaugă textul dat publicităţii la Kandahar, fosta capitală a regimului talibanilor.

"Nu au dreptul să impună condiţii sau precondiţii pentru retragerea lor din Afganistan, pe de o parte pentru că au invadat şi ocupat ţara în mod ilegal şi, pe de altă parte, pentru că au fost învinşi", precizează comunicatul.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: talibani SUA
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close